29 martie 2024
ActualitateTraian Băsescu a venit la lansarea monografiei liceului „Vrănceanu”

Traian Băsescu a venit la lansarea monografiei liceului „Vrănceanu”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost prezent în Bacău, vineri seara, 23 martie, la un eveniment editorial organizat în Bacău cu prilejul lansării cărții „Un liceu, multe destine. File de monografie”, semnat de profesorul Paul Deboveanu și dedicat fostului liceu băcăuan „Lucrețiu Pătrășcanu”, actualmente Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”. Traian Băsescu a fost elev al acestui liceu, la profilul matematică-fizică, pe vremea când școala se numea „Lucrețiu Pătrășcanu”, pe care l-a absolvit în 1971.

Fostul președinte, invitat de onoare al organizatorilor, a apărut inopinat în sala Teatrului „George Bacovia” cu destule minute înaintea deschiderii manifestării, i-a salutat pe cei deja prezenți în sală și s-a așezat în primul rând de scaune, unde s-a întreținut cu foștii săi profesori și colegi.

În scurt timp, a fost invitat pe scenă, împreună cu Silviu Lefter, secretar al Comitetului de direcție și director general al Societății Naționale de Cruce Roșie, fost prefect de Bacău, de asemenea elev al liceului.



Au stat alături de profesorul Gabriel Andrei, directorul Colegiului „Gheorghe Vrănceanu”, de autorul cărții și de recenzorul acesteia, profesorul și scriitorul Petre Isachi.

„Îmi place enorm numele acestei cărți – a spus în scurta sa alocuțiune Traian Băsescu -, pentru că mă face să mă simt parte a scriiturii. Cartea se numește «Un liceu, multe destine», iar eu sunt un destin croit aici. Mă gândeam dacă nu cumva domnul profesor Deboveanu mi-a trecut în această monografie și nota la purtare. Nu a trecut-o, drept pentru care îi sunt recunoscător. Am venit cu mult drag la această întâlnire, să mă întâlnesc cu profesorii dragi. Unii, însă, au plecat deja la stele”.

Traian Băsescu a evocat câteva amintiri din viața de liceu, apoi a cerut să stea din nou în sală, între cei prezenți. „Cred că sunteți sătui de mine cât mă vedeți la televizor!” – a motivat fostul președinte.

Despre carte, dar mai ales despre liceul și actualul colegiu „Gheorghe Vrânceanu” au vorbit Silviu Lefter, Gabriel Andrei, dar și președintele Comitetului de părinți, omul de afaceri băcăuan Cristian Bunea, foști elevi și profesori și o proaspăt absolventă a acestei școli.

Traian Băsescu a acceptat, la final, să facă poze cu cei care au dorit, apoi a plecat într-un autoturism flancat de echipaje ale poliției. „trebuie să ajung și la Chișinău – a spus fostul președinte al României și actualul președinte al Partidului Mișcarea Populară – pentru probleme legate de Unirea Moldovei cu România”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri