O lansare recentă de carte – ,,Implozia lui Melec”, Viorel Savin – a cunoscut și alte două accente, pe lângă cele pe care le-am semnalat deja în ,,Deșteptarea”. Primul dintre ele a fost prezentarea editurii ieșene Princeps Multimedia, Iași, de către Filomena Corbu, director, și poetul Daniel Corbu. Ultimul a spus: ,,Este cea mai mică dintre editurile mari și cea mai mare dintre editurile mici”. M-a impresionat nu doar grafica lucrărilor prezentate, ci și ineditul unora, precum prezentarea (aproape) integrală, într-un volum, a manuscriselor lui Ion Creangă. O premieră națională. Al doilea accent a fost scrisoarea (,,Cântec de prieten”) trimisă lui Viorel Savin de către poetul Dan Sandu, cel care nu a putut sosi la lansare. O prezentăm integral, întrucât stilul ne-a cucerit…
,,Mă și mir și mult mă minun! De cum poate Boier Dumnealui să se-ncropească (aparent, vezi bine!) din toți ghimpii și scaieții literaturii române, când are la îndemână florile talentului prinse la butonieră, mânuri de aur prin care Dumnezeu îi toarnă strașnic porunca scrisului etc.… Atunci NUȘTIUCINE mă strigă pe numele mic cu vorbe desculțe și eu alerg prin sângele meu și văd cu ochii lui Viorel Bibireștii săi cu garduri uriașe cât palma (așa-mi mărturisea el mai anțărț nostalgia paradisului pierdut!), eu neputând să sculptez pe de rost fulgere măsluite, să fiu vecin de iluzii cu el, neîncăpute și-acestea în pântecul vreunei coli de scris… pritocite pe la miezul nopții, când se deșteaptă cel mai bine cuvântul și scriptura capătă gust de insomnie îndulcită cu miere de lună și lină lumină, departe de vâlvele lumii.
Numai Viorel cel Mare printre noi, aspiranții la praznicul slovei meșteșugite sublim, devine îmblânzitor de oglinzi și puitorul de mine solare, sumețindu-şi capul pe sus cu-ndreptățită mândrie, asemenea macilor umblând blajin prin Grădina Maicii Domnului de la Naum. Viorel Savin își desăvârșește truda manolică zidit între mormane de cărți și morganatice biblii, departe de ,,aroganța titlurilor academice”, pentru că posteritatea nu va ști niciodată să-i mulțumească-ndeajuns…
Astfel, că „se vor veșteji amurguri”, vor trece secolii și ei, nevrednicii, care i-au arătat din plin copita recunoștinței, vor tot spune băi tâmpitule, pleacă mă dracu de-aici, că iată ți-ai găsit Bacăul cu ăsta – (ăsta fiind chiar Scriitorul Viorel Savin – Antim-ul „istui veac înjunghiat” -) şi dați după el cu/ ,,cratiţe, ceaune platouri de inox tigăi şi cazane”/…, raţaidracu de/ ,,otrepe mândre”/şi /,,secături… coprofage paceaure cu stil marţafoi”/… Ce să-ţi fac, Serenissime, n-ai fost cu ei, n-ai fost ca ei, nici măcar un pârlit de majur, după cum bine zici: /,,lași nemiloși/defăimători ticăloși haini/jigodii pofticioase de măriri ilicite”…/…/,,clănţăi/moftangii”/…, adică, tocmai/,,cei adunați să mă judece”/…/,,În sala de execuții pentru oameni onești…”/… Și-astfel, pedeapsă pentru ei, ipocriții, vor înflori dimineți de colivă şi „Dumnezeu îi va înveșnici numele” doar lui, arzoiului berbec din zodiacul lui april şi-i va cresta o nouă vârstă pe răbojul de aur al ființării noastre cărturești.
Şi nu-i da, Doamne, semn celest cu ,,praguri de lumină” prea curând, pentru că dragostea noastră frățească se cuprinde între două lacrimi de înger poposit la Apa Vavilonului… Genius loci i se va spune survolând oglinzi paralele până la totala confuzie cu Nývas – așa cred –, spre pohvală, gloatelor bănuite, mai mereu, de felonie.
Topos de suflet se face uitarea… ne vămuiesc zilnic ei, trepădușii, existenţa pusă la zid, cetatea îşi zguduie porţile cu salve închipuite de tun, întâmpinând pe Poet, goluri de tăcere fac semne discret la semnele vremii… Se caină poala vântului negru noaptea – întreagă, ziua-întreagă… vânt al Trecerii preagrăbite spre patria lui Melec, cel care ne-aminte cu degetul la buze că Viața nu-i decât un zâmbet pe rictusul Morţii… Pentru că tot pe Tragismul fiinţării noastre fără noimă s-au otrăvit castanii de spaimă, s-au sinucis în vis.
Dragule, chiar crezi că eu le-am smuls inima, aşa cum m-acuză netoții?… Iată, veţi spune, înfloresc spinii lui Crist pe frunţile uitării nedate sărutului vostru tiptil…! Şi eu mai zic ceva din chinovia mea de la Berzunţi, alături de Maestru, ca să se afle şi să ştie tot natul: ,,Să ne gândim și la cei/ce n-au primit bun de tipar/nescareva păuni/străini de timpul lor/se odihnesc în sceptre/deşi regretele lor/n-au apărut niciodată/în şpalturi/gâtuind cineva/delicat cucuta cenzurii/”. ,,Moartea a ajuns la litera S.” Ave, MAÎTRE! Dan Sandu.”
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
