19 aprilie 2024
ActualitateToate mașinile parcate neregulamentar în Onești vor fi ridicate

Toate mașinile parcate neregulamentar în Onești vor fi ridicate

De la 1 februarie, în municipiul Onești tirurile, mașinile parcate neregulamentar, mașinile expuse la vânzare și cele abandonate sau fără stăpân vor putea fi ridicate de autoritatea locală.

Primarul municipiului, ing. Nicolae Gnatiuc, și Comisia locală pentru siguranța traficului în Onești au analizat măsurile care pot fi dispuse în acest sens. Un proiect inițiat de primar pe aceeași temă a fost deja pus în dezbatere publică pe site-ul primăriei, onesti.ro.

Campania a și început prin amenajarea unei parcări publice pentru TIR-uri, a unui spațiu pentru mașinile scoase la vânzare, dar și a unui spațiu pentru mașinile care vor fi ridicate de pe domeniul public. Amenajările sunt în perimetrul oborului săptămânal, la intrarea în oraș dinspre Bacău. S-a dispus și derularea unei campanii de informare și de conștientizare cu același subiect, dusă de Poliția Locală Onești. Iar la toate intrările în oraș vor fi amplasate panouri informative și indicatoare care interzic staționarea vehiculelor de mare tonaj.



Municipiul Onești se află la intersecția a patru mari drumuri naționale, dinspre și înspre Bacău, București, Miercurea Ciuc și Brașov, iar numărul vehiculelor care îl tranzitează este foarte mare.

„În acest fel se va putea interveni eficient în cazul staționărilor neregulamentare, mai ales în cazurile în care se stânjenește circulația sau când se îngreunează operațiunile de salubrizare sau de deszăpezire, fiind absolut necesară ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar și a celor abandonate sau fără stăpân.”
Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Onești

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri