3 mai 2024
ActualitateTichetele pentru alimente vor fi acordate începând cu luna iunie

Tichetele pentru alimente vor fi acordate începând cu luna iunie

Voucherele (tichetele) în valoare de 50 euro/bilunar, destinate sprijinirii familiilor și persoanelor singure sărace, vor ajunge la acestea, cel mai sigur în luna iunie a.c., a declarat ieri, 14 aprilie, la Timișoara, ministrul Muncii Marius Budăi. Demnitarul a mai afirmat că tichetele vor fi acordate de la 1 iunie și vor fi utilizate pentru achiziționarea a șase produse de bază: pâine, cartofi, ulei, orez, carne de pui și ouă.

Tichetele vor fi distribuite prin Poșta Română și vor ajunge la familiile care au cel puțin doi copii și cele monoparentale, care au un venit de până în 600 lei pe fiecare membru component, la pensionarii cu o pensie de maximum 1.500 lei, precum și la beneficiarii de ajutor social (Legea 406/2001 a venitului minim garantat) și persoanele cu dizabilități. Aceste vouchere vor fi trimise beneficiarilor o dată la două luni, deocamdată, pe tot parcursul anului 2022. Amintim că ele fac parte dintr-un pachet social care cuprinde și alte măsuri de sprijin al celor cu venituri mici.

Astfel, la rândul lor, elevii care au dreptul la bursă socială, vor primi, în plus, lunar, până la finele anului școlar în curs, 30 euro pentru procurarea de alimente, rechizite și haine. Alte măsuri sociale se referă la majorarea valorii tichetului de masă de la 20,17 lei la 30 lei și a normei de hrană din spitale de la 11 lei la 22 lei/zi, creșterea alocației de hrană, de la 12 lei la 16 lei/zi, respectiv de la 16,6 lei la 22 lei/zi, în funcție de vârstă, pentru copiii din centrele de plasament și extinderea programului de fertilizare in vitro, de la 300 la 5.000 persoane pe an. De asemenea, sumele lunare de care beneficiază copiii și tinerii din sistemul de protecție socială, pentru unele nevoi personale, vor crește de la 28 lei la 150 lei, iar banii acordați anual acelorași categorii, pentru îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite, vor fi majorați cu 58,5 la sută.



Nu în ultimul rând, alocația lunară de plasament va urca de la 630 lei la 900 lei, iar în cazul copiilor cu dizabilități, de la 945 lei la 1.350 lei. Dar Guvernul României a stabilit și unele măsuri economice de protecție. Printre acestea se numără reducerea cu 50 de bani a prețului benzinei și motorinei, pentru marii transportatori, subvenționarea a 75 la sută din salariul de bază pentru angajații aflați în șomaj tehnic, acordarea unui stimulent de 50 la sută din salariu pentru angajarea șomerilor, ajutor de până la 400.000 euro/firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de plus de 15 la sută, la utilități, primă de 10 la sută din valoarea poduselor procesate, pentru fermieri. De asemenea, salariul minim brut în agricultură și industria alimentară va fi de 3.000 lei.

Totodată, se prevede ca la salariul minim, în general, să fie dați în plus 200 lei, care vor fi scutiți de taxe și impozite. Acordarea acestui bonus depinde, însă, de fiecare angajator. O parte din aceste măsuri vor intra în vigoare la 1 mai, altele, la 1 iunie, în funcție de sursa de finanțare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri