“Taiem porcul si stam la caldura”
Oamenii de la tara sunt deprinsi cu greul. Nu au huzurit niciodata, nici pe vremea CAP-ului, nici dupa. Criza nu a schimbat mare lucru in viata lor. Daca muncesc si daca ii fereste Dumnezeu de “gheata”, gasesc in camara hrana cea de toate zilele. In rest, nu asteapta nimic de la nimeni.
La marginea drumului, dupa glugi de papusoi inalte cât casa, câteva femei se misca repede, atât de repede incât ai zice ca asteapta trenul sau ca trebuie sa fuga din calea vreunei primejdii. Dau din mâini, depanusând porumbul galben-roscat, si din gura, povestind “una-alta”. Nu se tem de criza sau de iarna, au camarile pline si sufletul vesel. Nu degeaba satul lor se numeste Banca: stiu sa trudeasca si sa adune. “Da’ de ce sa-mi fie frica? Se mira Cornelia Popa, 57 de ani. Am auzit ca vine o iarna grea, mai grea ca cea de anul trecut dar avem de toate. Am facut zacusca de vinete, de ghebe, gem, compot, ii plina camara!” Si mai are sapte nepoti si un stranepot. “Terminam treburile, taiem porcul si stam la caldura”, adauga Violeta Bertea, zâmbind multumita. Mâinile lor muncite, innegrite, pline de intepaturi si crestaturi arata ca viata e grea la tara. “Suntem calite! Avem porci, vaca, am avut si oi, da’ le-am vândut ca nu mai pot fugi dupa ele. Cel mai important e sa ai lemne. La noi nu se gasesc, ne ducem sa luam de la altii”, ma lamureste Mariana Lehadus. Uneori cumpara de la Gaiceana, dar “transportul e scump, mai scump decât lemnele.” O caruta costa trei milioane, iar intr-o iarna sunt necesare 5-6 carute. “Poate nu va fi chiar asa cum spun astia, la meteo, spera Mariana. La noi, in gradina, a inflorit liliacul a doua oara, am auzit ca la altii si visinii au inflorit din nou. E semn de toamna lunga. Va ninge târziu si iarna va fi blânda.”
Ziua Recoltei e la iarna!
Toamna frumoasa, toamna lunga, isi doresc oamenii, pentru ca toate roadele sa ajunga in hambar… Oare e un an bun? “Nu e pentru toti la fel, pentru cel care a muncit e bun, iar pentru cel care a dormit e rau”, filosofeaza Anisoara Ciocan, din Tarnita. Si aici e claca de munca. Oamenii sunt bucurosi ca au beciul plin, iar napasta i-a ocolit: “La noi a plouat mult, dar nu a batut gheata ca in alte sate”, spune Dumitru Vinerica, recunoscator Bunului Dumnezeu. Sanatate sa fie, ca de rest se ingrijesc singuri: “Am facut compot si dulceata de visine, de cirese, de prune, de toate, spune Anisoara. Is pline camarile. Am muncit la 416 ca un barbat. Am crescut singura doi baieti si o fata, dar sunt copii buni.” Asta inseamna sa ai de toate: familie, casa, gradina, animale, rafturi indoite sub borcane, sura plesnind. Poate sa viscoleasca trei luni, taranii se simt la adapost. “Aducem faina de la moara si facem placinte cu brânza, invârtita cu mere, gogosi, orice”, se lauda Viorica Vinerica. Despre copii o intreb eu, are cinci, iar despre oratanii imi spune singura: “Avem 50 de pui de curca, cinci rate, patru gâste, trei porci, patru capre, zece iepuri. Avem solar, am facut ardei si rosii, avem cartofi, fasole, muraturi… “ Au de toate, in afara de bani. Iar lui nea Ion Bucataru nici acestia nu-i lipsesc “ca bate toba la nunti”, iar copiii sunt mari, la casa lor, prin urmare “acu ii de trait!” Nu au timp, deocamdata, sa se gândeasca la sarbatori: “La noi, Ziua Recoltei e când termina fiecare treaba! Dupa ce ai strâns tot de pe câmp n-ai decât sa sarbatoresti toata iarna.”
