19 aprilie 2024
SănătateTânără din Bacău, suspecta de meningo-encefalită, internata la Iași

Tânără din Bacău, suspecta de meningo-encefalită, internata la Iași

O tânără în vârstă de 22 de ani care este suspectată de meningo-encefalită a fost internată în Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, a anunţat, vineri, managerul unităţii medicale, Carmen Dorobăţ.

Potrivit acesteia, tânăra este din judeţul Bacău şi a fost transferată în urmă cu câteva zile, în stare foarte gravă, la secţia de Terapie Intensivă a spitalului.

“Este meningo-encefalită. Nu avem încă agentul. O tratăm ca pentru orice, dar e mult mai bine pentru că nu mai este ventilată mecanic. A fost adusă de la Bacău, în urgenţă. Debutul bolii a fost brusc. Nu avem un anumit context din partea familiei care să ne conducă spre un anumit agent infecţios şi, ca urmare, am tratat-o ca pentru orice ar putea fi şi, între timp, vom avea şi alte rezultate.



Important este să fie mai bine. Are sigur meningo-encefalită. Nu pot să spun însă de care este, pentru că sunt foarte multe cauze. Aşteptăm rezultatele de laborator. Am luat probe pentru bacterii, virusuri. Ced că e ceva viral”, a declarat, pentru AGERPRES, Carmen Dorobăţ.

Meningo-encefalita este o afecțiune medicală care seamănă simultan atât cu meningita, care este o infecție sau inflamație a meningelor, cât și cu encefalita, care este o infecție sau inflamație a creierului.

Semnele meningo-encefalitei includ comportament neobișnuit, schimbări de personalitate și probleme de gândire. Simptomele pot include dureri de cap, febră, dureri în mișcarea gâtului, sensibilitate la lumină și convulsii.

Organismele cauzatoare includ protozoare, agenți patogeni virali și bacterieni.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri