Intervenție rapidă a polițiștilor din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni! Un tânăr de 23 de ani a fost prins în comuna Sascut, conducând sub influența alcoolului și fără permis de conducere.
Totul s-a petrecut după ce polițiștii au fost sesizați despre comportamentul suspect al șoferului. La fața locului, oamenii legii l-au identificat imediat pe tânăr, iar rezultatele testării cu aparatul etilotest au fost șocante: 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat! Tânărul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Surprizele nu s-au oprit aici! În urma verificărilor în baza de date, polițiștii au descoperit că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
După administrarea probelor, polițiștii au luat măsura reținerii acestuia pentru 24 de ore, tânărul fiind introdus în Arestul IPJ Bacău. Cercetările continuă pentru a se stabili toate circumstanțele acestei grave infracțiuni.
Aventura periculoasă a acestui tânăr se poate transforma într-o condamnare, iar inconștiența sa putea să aibă consecințe mult mai grave.