Cu „Prizonierul tacerii” (Editura Junimea, Iasi, 2016), Victor Munteanu argumenteaza poematic felul in care Tacerea, devenita un fel de ostatic al Strigatului, poate zamisli redute eroice ale spiritului: „Buna seara, stati linistiti, nu sunt inarmat”/ decât cu tacerea care ma apara!” („Buna seara!”) Poetul este locuit de o Tacere ciudata, abandonata de un altul – „Sunt cât se poate de singur si caut un om/ ce si-a uitat in mine tacerea/si nu mai vrea sa si-o ia inapoi” („Pasi pe alee”) –, o Tacere in care tiuie singuratatile si tristetile lumii: „In tacerile toamnei nu mai locuieste niciun prieten./ Toti au plecat din albumul cu amintiri/ si din viata in care n-a trait niciodata./ Numai eu am ramas asa un fel de rugaminte/ si de cadere-n genunchi,/ incât niciun ecou nu-mi mai raspunde la strigat”(„Frunze cazute pe umar”).
Discursul este doldora de teme evadate din existentialism… Singuratatea: „Doar tu pe peronul pustiu,/ singur/ in rafala realitatii” („Ospatul singuratatii”). Fragilitatea fiintei umane: „Stau in mijlocul zilei de nastere,/ ziua ce ma tine ca pe o prada in hotarele sale/ si isi strânge marginile in jurul gâtului meu”(„Pe muchie de cutit”). Finitudinea si urgenta mortii: ,,Imbracat in vietile celor plecati,/ astepti ultimul mesaj/rostit in cuvinte ce nu exista in DEX” („Miresmele singuratatii”). Alienarea: ,,A viscolit toata noaptea-/troienile-au astupat cimitirul cu vrabii cu tot,/ temelia casei a inceput sa strige din incheieturi/ Si niciun drum nu mai poate ajunge pâna la mine”(„Crivat”)…
Victor Munteanu este Poet.
Vă oferim doua dintre bijuteriile sale poematice: „Azi voi împarti tacerea la vrabii,/gândurile vor naviga prin vinerea bătută în cuie/si ma voi odihni la umbra unei idei.// Neclintit in vazduhul curat ca iubirea,/un stejar se va justifica in fata câtorva sute de ciori.//Cu vorba umblata din poarta in poarta,/imi voi sterge fruntea cu o bucata de cer/ si toamna ce-mi va trece prin suflet/nu va mai putea iesi din cuvintele ei”(„Singur”). „Am intrat in pielea multor eroi de roman/si le-am trait vietile in date extreme./Faceam naveta dintr-o lume in alta/si nu mai stiam când sunt eu,/Papillon sau Mitea Karamazov.// Când urmaritorii cautau sa puna mâna pe mine,/ma ascundeam in realitatile altora.// Uneori ma ascundeam chiar intr-o sâmbata/ sau intr-un cabinet oncologic,/alteori intr-o sarbatoare nationala…// Dar niciodata n-au reusit sa ma prinda/si sa afle cu adevarat cine sunt si ce vreau”(„Deghizare”).
Criticii literari l-au asezat lânga sufletul lor. Cornel Ungureanu spune ca Victor Munteanu este „un poet important pentru anul 2016 al literaturii române”. Adrian Dinu Rachieru ii tine isonul: „Iesind din prizonieratul tacerii, infrângându-si reticentele, Victor Munteanu ne ofera o carte-eveniment, confirmând, peste ani, acel debut stralucit, premiat de Cartea Româneasca “. „Victor Munteanu se apropie (…) de un ontos al tacerii de factura eminesciana si blagiana trecut printr-un Bacovia < Si pentru ca astazi este vineri, sa incheiem cu un alt poem pe care-l puteti aplauda: „S-a facut vineri pe strazi si in casele oamenilor./ Unii au fost de acord/ si-au pus-o la adapost in inima lor, /altii au dat-o mai incet, sa n-o auda vecinii,/iar altii au zis c-o sa treaca si asta./// Numai cei cei ce locuiau intre doua incertitudini/au cerut timp de gândire./ S-a facut vineri prin piete, pe stadioane si-n gari/ si cei mai multi au intrat pe nepregatite in ea/ si n-au mai iesit” („Vinerea Mare”).
Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"