Poliţiştii locali desfăşoară acţiuni frecvente în parcările cu plată din municipiul Bacău, în special în zona centrală, în vizorul lor fiind cei care ocolesc aparatele de taxat. Cine vrea să-şi lase maşina într-o astfel de parcare, trebuie să achite un tarif de 1,5 lei pe oră sau jumătate din sumă, dacă stau doar 30 de minute, însă taxa poate fi plătită şi prin SMS.

Cei care nu vor să scoată aceşti bani din buzunar, riscă să fie sancţionaţi, dacă agenţii constată că nu au plătit, iar amenda este de la 50 la 100 de lei. În ultimele luni, câteva sute de băcăuani au fost amendaţi.

„În urma acţiunilor desfăşurate de la începutul anului şi până în prezent, au fost aplicate 509 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 22.725 de lei, dintre care 121 avertismente, pentru nerespectarea art. 15 lit. a) – parcarea fără tichet sau abonament, cu tichet nevalidat corespunzător sau refolosit prevăzut de HCL nr. 84/2008 privind aprobarea reglementării serviciilor publice de întreţinere şi exploatare a parcărilor publice auto din Municipiul Bacău şi regimul contravenţiilor în folosirea acestor parcări”, spune Oana Cojocaru, de la Compartimentul de Comunicare şi Relaţii cu Publicul al Poliţiei Locale Bacău.

Au fost însă şi situaţii când aparatele de autotaxare s-au defectat, iar conducătorii auto s-au aflat astfel în imposibilitatea de a achita parcarea. De aceea, conducerea instituţiei spune că intenţionează ca la prima rectificare bugetară, cea din semestrul II, să includă în bugetul propriu fonduri necesare pentru cumpărarea de noi aparate pentru parcările cu plată din Bacău.

Alte articole