O statistica pusa la dispozitia Asociatiei Magistratilor din România de catre Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) arata un numar urias de judecatori care provin din rândul procurorilor.

Pe lege, nu e nicio problema, in sala de judecata, insa, avocatii si inculpatii simt pe pielea lor ca “lupul isi schimba parul, dar naravul, ba”. Poate astfel se explica de ce instanta s-a transformat intr-o “Imparatie”, in conversatiile dintre avocati.

In ultimii 20 de ani, sute de procurori din intreaga tara au fost transformati in judecatori. O statistica a CSM arata ca, in perioada 1991-2012, la judecatorii, tribunale si curti de apel au ajuns 351 de procurori.

La aceasta cifra se adauga alti 32 de procurori transformati in judecatori care au ajuns sa activeze la cea mai importanta instanta, Inalta Curte de Casatie si Justitie.

La acest moment, la nivelul instantei supreme, jumatate din Sectia penala este formata din fosti procurori.

In judetul Bacau, cinci judecatori au la baza profesia de procuror – doi sunt la Judecatoria Bacau – una dintre cele mai opace instante din judet, care de-abia dupa ani buni a inteles rolul presei si drepturile jurnalistilor acreditati.

Alti trei magistrati fosti procurori sunt la Judecatoria Onesti, Tribunalul Bacau si Curtea de Apel.

Despre cum influenteaza “istoricul” unui magistrat actul de justitie, avocatii din Bacau au refuzat sa vorbeasca oficial.

“Vrei sa fiu acuzat de ingerinte in justitie? Tu nu vezi ce se intâmpla pe aici, chiar daca stai linistit si nu vorbesti prea mult?”, a fost reactia mai multor avocati.

Nu de putine ori, insa, in sala de judecata, avocatii au reclamat mai multe abateri si abuzuri din partea judecatorilor, nu neaparat veniti din rândurile procurorilor.

Primii si cei mai criticati sunt judecatorii copy-paste, adica cei care preiau mot-a-mot rechizitoriul procurorilor in sentinta data, cu tot cu greselile gramaticale.

Urmeaza judecatorii care abuzeaza de amenzi ca sa-i reduca pe avocati la tacere. Despre un astfel de episod a scris presa in urma cu mai bine de un an, când o judecatoare de la Curtea de Apel s-a isterizat in sala de judecata, a tipat la o avocata, i-a ordonat sa taca si, pentru ca nu s-a conformat, a amendat-o.

Din perlele judecatorilor

Nu de putine ori, judecatorii se comporta, in sala de judecata, mai ceva ca procurorii. Chiar si cei care nu au in spate o activitate de procuror. Mai jos voi reda câteva din perlele unor judecatori rostite in sedinte publice:

Judecatoare catre procuroarea de sedinta: “Ne pronuntam astazi?”

Judecatoare catre o inculpata bolnava de cancer: “Da’ chiar ai cancer? Serios?! Asa de tânara??? Porti peruca? Vai de capul tau!”

Judecatoare (fiica de procuror): “In sedinta mea, nu vreau sa aud acuzatii la adresa procurorilor!!!”

Judecatoare catre inculpat: “Da’ pentru ce vii tu de la o alta instanta la Tribunalul Bacau ca sa faci contestatie? Ca asa vrea muschii tai?”

Judecatoare catre inculpat: ”Acum sa-mi spui adevarul! Sa nu crezi ca scapi! Aici nu e de gluma!”

Judecatoare catre avocata: “Schimbati-va pantofii! Faceti zgomot si ma deranjati!”

Alte articole