26 aprilie 2024
Top StoryStrada Florilor a fost asfaltată după 6 ani de intervenții și insistențe

Strada Florilor a fost asfaltată după 6 ani de intervenții și insistențe

Strada Florilor se află în cartierul Bistrița Lac și deservește proprietarii de case care locuiesc la numerele 32 – 38. Dorel Trofin, președintele Asociației de proprietari nr. 106, a făcut ani de zile lobby pe lângă Primăria Bacău ca această stradă să fie inclusă și ea în programul de asfaltare după ce a fost omisă din planul inițial.

Lucrurile au început să se miște în direcția dorită în luna noiembrie 2017, urmând ca lucrările să fie finalizate o lună mai târziu, conform panoului de identificare a investiției. Evident că lucrările nu au fost încheiate la termen, pentru că, nu-i așa, a venit frigul, iar condițiile de lucru erau impropii. Prin urmare, șantierul a fost suspendat până în primăvară, iar lucrările au fost reluate de aproximativ o lună de zile.

Iată că la sfârșitul lunii mai, lucrările la strada Florilor au fost încheiate, iar locuitorii din zonă se pot bucura acum de condiții bune de trafic și pot folosi cu success și parcarea ecologică amenajată de municipalitate în spatele blocurilor de pe Valea Albă, parcare care a stat multă vreme nefolosită tocmai din cauza drumului impracticabil care făcea legătura cu parcarea în cauză.



“Am constatat cu surprindere că lucrarea a fost terminată și arată bine. Bineînțeles că au apărut repede voci care au spus că a fost amenajat trotuar cu pavele pe o singură cale de mers, iar pe partea cealaltă nu s-a pus nimic deocamdată. Una peste alta, putem spune acum că strada Florilor arată a stradă!”, declară Dorel Trofin, președintele Asociației de proprietari nr. 106

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri