Suntem invitați la o deschidere a inimii și la o călătorie a virtuților, ca de fiecare dată în această perioadă de postire, pornind dintr-o duminică apăsătoare, văzută prin lacrimile părintelui întregului neam omenesc, Adam. Aceasta, pentru a nu uita punctul de unde plecăm… de pe pământ (în limba ebraică, ha-adamse tâncuiește pământ, țărână), de la păcat, din izgonire și de la pierderea Raiului. Spre a ne putea concentra pe rugăciune, discreție, virtute și pe ceea ce ne-a dat Domnul Hristos mai de preț, așteptarea Învierii Sale. Dar și pentru a înțelege cinstea aceasta dată nouă acum, de a posti de dragul Mântuitorului.
Este extrem de prudentă Biserica! Nu ne cheamă dintr-odată să urcăm partea cea abruptă a postului. Ne aduce înainte, ca de fiecare dată, câte un popas de conștiință. Trăgându-ne sufletul, găsim putința de a lua aminte la starea în care suntem, spre a căuta dimensiunea nemuritoare pentru care ajunăm, viem și înviem pe cale. Astăzi, în Duminica I din Post (a Ortodoxiei), suntem provocați spre a nu ne lăsa mâncați de lipsa dragostei, de neatenție, ură și nedreptate. Pentru că dorim să-L aflăm pe Domnul. Și aflându-L, să-L mărturisim plini de bucurie. Așa cum s-a întâmplat cu Filip (Ioan 1, 43- 51). De câtă sfântă bucurie este învăluit acesta când mărturisește prietenului Natanael că L-a aflat pe Mesia: „Am găsit pe Acela despre care au scris Moise în lege și proorocii!”. Iar Natanael, cu sete de Adevăr, sesizează mesianitatea și divinitatea Mântuitorului: „Rabbi, tu ești Fiul lui Dumnezeu, tu ești regele lui Israel!”. Ceea ce-i deschide posibilitatea cunoașterii adevărului dumnezeiesc: „mai mari decât acestea vei vedea!” (v. 50) și contemplarea eshatologică a tainei Persoanei: „adevărat zic: de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului” (v. 51).
În mergerea noastră cu discernământ spre Înviere, Domnul ne iese tot timpul întru întâmpinare, spre a ne face colegi de Împărăție. Să fim cu luare aminte, dar, căci zâmbetul, dragostea și bucuria postului nu pot fi descoperite afară de această relație personal cu El. Să nu ne temem a ne ruga. Să ne concentrăm mai mult pe cuvinte, iar nu pe vorbărie și pe bârfă. Să fim atenți la El, știind că-L avem de partea noastră! Ce spuneți?
Pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu, inspector școlar
