5 mai 2024
ActualitateSilvicultorii au protestat la Senat

Silvicultorii au protestat la Senat

  • semnalul lor de alarmă a fost „Pădurile proprietate publică în pericol!” 

Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva a organizat, marți21 februarie, o acțiune de protest la Senatul României, la care au participat membri de sindicat din întreaga țară, alături de reprezentanți ai Confederației Sindicale Naționale Meridian și ai unor asociații profesionale și patronale din domeniu.

Principalele revendicări care susținute de protestatari au fost:

 



  • Exceptarea pădurilor de la aplicarea guvernanței corporative, sistem managerial care are în vedere în principal maximizarea profitului și înlocuirea cu managementul forestier durabil, singurul care asigură continuitatea în gospodărirea și protejarea pădurilor prin dezvoltarea echilibrată și unitară a celor trei funcții ale pădurilor: funcția ecologică, funcția socială și cea economică;
  • Menținerea activităților economice în cadrul structurilor de administrare a pădurilor, aceasta fiind singura posibilitate de asigurare a resurselor necesare gestionării durabile și unitare a pădurilor.

Guvernul României – ne amintesc sindicaliștii – a inițiat, la sfârșitul anului 2022, un Proiect de lege pentru modificarea și completarea OUG nr. 109 din 2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice. „Conform Proiectului de lege aprobat de Guvern fără consultarea partenerilor sociali, transmis apoi Senatului României (L831/2022) pentru adoptare în procedură de urgență – au precizat ei -, se dă o lovitură decisivă regiilor autonome ale statului, forțând reorganizarea acestora prin divizarea activităților de serviciu public de activitățile comerciale. De la intrarea în vigoare a legii, statul nu mai poate înființa regii autonome care să desfășoare în principal activități economice”.

Dacă actul normativ va fi legiferat în forma adoptată de Guvern, toate activitățile comerciale ale regiilor autonome vor fi organizate în societăți pe acțiuni sau cu răspundere limitată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a legii, iar activitățile de serviciu public vor deveni bugetare.

Una dintre întreprinderile publice vizate în mod direct de această lege, alături de Autoritatea Rutieră Română, Monetăria Statului, Monitorul Oficial, Romatsa – Administrația Serviciilor de Trafic Aerian, Autoritatea Aeronautică Civilă Română și multe altele, este Regia Națională a Pădurilor, regie autonomă de interes național, care administrează în prezent o suprafață de 3,1 milioane ha de păduri proprietate publică a statului, la care se adaugă o suprafață de 1,1 milioane de hectare de păduri aparținând altor categorii de proprietari, pentru care se asigură administrarea și serviciile silvice pe bază de contract.

„Din punctul nostru de vedere – atrag atenția silvicultorii -, prin această modificare legislativă se pune în pericol administrarea pădurilor proprietate publică, bun de interes național, întrucât după înființarea acestor societăți pe acțiuni statul le va lista la bursă, iar marii operatori economici interesați de păduri și de lemnul românesc vor deveni acționari majoritari”.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri