25 aprilie 2024
ReportajSighisoara Medievala 2010

Sighisoara Medievala 2010

Ca în fiecare an, si in 2010, desi problemele financiare sunt destul de mari în Romania, la Sighisoara a avut loc festivalul medieval cunoscut în toata lumea. Asa cum se întampla din 1992, la sfarsit de iulie cetatea medievala a retrait trecutul prin intermediul cavalerilor, al domnitelor, al calugarilor si bufonilor care au stiut cum sa-i atraga pe turistii veniti din toata Europa si nu numai. Festivalul medieval a avut loc în perioada 23-25 iulie, burgul fiind împanzit de turisti dar si de cavaleri care, dupa marea parada, si-au început programul. Program ce s-a prelungit pana tarziu în noapte. Au fost invitate 13 ordine cavaleresti: Ordinul Cavalerilor de Medias, Ordinul Cavalerilor Cetatilor Barsei – Brasov, Ordinul Cavalerilor Gladius Dei – Sibiu, Ordinul Cavalerilor Argotica – Sibiu, Ordinul Cavalerilor Lup – Targu-Mures, Ordinul Csabafiak – Gheorgheni, Ordinul Paladinii de Terra Medies, Ordinul Dragonilor de Transilvania – Cluj, Ordinul Basarabilor – Palatul Voievodal Curtea Veche si Cetatea Severinului, Ordinul Musatinilor – Cetatea Neamt, Ordinul Cavalerilor Cerb, Garda de Bistrita, Arcasii de la Sucevita – Manastirea Sucevita. Toate aceste ordine cavaleresti au facut atat demonstratii de lupta cat si diverse spectacole precum Turnire Cavaleresti, spectacole cu foc sau spectacole cu tematica medievala, si anume “Arderea vrajitoarei” sau “În cautarea Graalului”. De asemenea, nu a lipsit nici muzica cu specific medieval, tocmai din acest motiv au fost invitate trupe atat din Romania, Nomen est Omen – Bucuresti, Grafic – Arad, Pontice – Bucuresti, Lyra – Arad, Terpsichore – Bucuresti, cat si din Europa, mai precis trupa Trabucos din Portugalia. Toate aceste trupe muzicale au încantat auzul turistilor care se credeau deja în acele vremuri îndepartate. De asemenea au fost organizate si scoli medievale de dans, amatorii fiind instruiti de catre coregrafa Izabela Bostan Kevorkian – UNATC Bucuresti, asist.univ.drd. Luminita Praja – UAT Targu-Mures, precum si scoli de tras cu arcul, avandu-i gazde pe maiestrii de la Arcasii de la Sucevita. Daca anul trecut tema festivalului a fost “Masca”, anul acesta tema festivalului a fost “Întoarcerea cavalerilor” care au venit din toata lumea pentru a-si sarbatori victoriile alaturi de domnitele lor si de privitorii aflati în cetate.

Se da de veste ca sa stie fiecare

“Vineri, 23 iulie, în Anul Domnului 2010, dupa îndelungi si grele lupte, Cavalerii se întorc acasa în Cetatea Sighisoarei. Sarbatoarea va începe cu o Mare Parada, formata din Nobili Cavaleri, Domnite, Actori, Menestreli si Mestesugari. Se vor pecetlui hrisoave, se vor bate arme, se vor strange armurile si se va confectiona Marele Car al Jertfei pentru cea mai mareata victorie a Cavalerilor. Cetatea va gazdui 13 Ordine Cavaleresti, alaturi de formatii de menestreli, ce vor pecetlui prin vers si cantec, faptele de vitejie ale Cavalerilor iar actorii vor încanta publicul prin farsele lor într-un cadru strict medieval. Timp de trei zile, Cavalerii vor sarbatori aducand bucurie privitorilor prin turniruri si demonstratii, Menestrelii prin cantari ne vor da ritmul bucuriei iar Dansatorii, Stegarii si Tobosarii ne vor arata adevaratatele miscari ale unui ritual de sarbatoare. Istoricii si scribii veniti de peste munti din Noua Acropola vor povesti si consemna despre Cavaleri si ritualurile lor din toate cele patru vanturi ale lumii (Europa, India, America, Japonia). Finalul va fi o retragere cu torte lasand Cetatea în mainile edililor si jurand ca niciodata nu o vor mai lasa fara de aparare.
Dixit!
Marele Lup al Ordinului Cavalerilor Lup”



Sper ca anul viitor si voi sa va numarati printre cei ce vin în cetatea Sighisoarei pentru a-i întampina pe bravii nostri cavaleri care se întorc din nou acasa, la cetatea lor draga.

Daniela-Olivia Ghicajanu
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri