28 aprilie 2024
OpiniiEditorialȘi americanii se dau în gât

Și americanii se dau în gât

Dacă e adevărat că istoria se repetă, atunci nici delațiunea (sau turnătoria ori datul în gât – cum se mai zice pe la noi) nu e o noutate. Se întâmplă de când lumea și nu doar pe la unii, ci pe la toți. Probabil nici maniera în care s-a făcut nu a fost chiar proprie fiecărei ere, doar mijloacele puse la dispoziție chiar de comunitate au fost specifice.

Obișnuim să mai spunem că la noi, la români, delațiunea e, într-un fel, genetică. Dar nici aceasta nu e chiar așa, pentru că sunt exemple și la case mai mari. Nici măcar perioadele în care se practică mai mult un astfel de obicei nu sunt diferite. De exemplu, în campaniile electorale sau în preajma lor. Luați țară cu țară în asemenea perioade și vedeți câte vești despre metehnele „neștiute” ale concurenților politici apar pe negândite. Ca în teatrul lui Caragiale: dovezile se păstrează la secret până vine momentul potrivi și, atunci, „… pac! La Răsboiul.”.

Uite că zilele acestea și americanii de la vârful statului se dau în gât. Între năbădăiosul Donald Trump și concurentul său Joe Biden s-a pornit un veritabil război politic înaintea alegerilor prezidențiale de anul viitor. Iar Rudy Giuliani, avocatul personal al președintelui SUA în exercițiu, îl amenință pe contracandidatul democrat cu dezvăluiri. Culmea, dezvăluiri despre legăturile sale cu România. „Avem multe dezvăluiri de făcut și încă n-am ajuns la România. Stați să vedeți când ajungem la România!” – a spus avocatul, fără să dea detalii suplimentare, dar l-a acuzat pe Joe Biden ca e un „mare escroc”.

Curat murdar, coane Fănică! Acum, că și americanii se dau în gât, e una, dar ce o avea Biden cu România? Ori România a devenit, ca SUA, țara tuturor posibilităților?

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri