Hai să fim sinceri: de câte ori nu ne-am uitat la marile proteste „spontane” și ne-am întrebat de unde au apărut toate pancartele alea frumos tipărite, cine a plătit megafoanele și de ce aceiași băieți sunt mereu în primele rânduri, cu ochii umezi de pasiune democratică? Dar nu, nu fiți naivi! Nu era iubirea lor pentru libertate, ci mai degrabă dragostea față de un cont bancar bine alimentat.
USAID, această mătușă bogată și darnică a democrației globale, a băgat bani în rețele de ONG-uri și influenceri care aveau un singur job: să mimeze activismul civic. La prima vedere, păreau cetățeni indignați, îndrăgostiți de principii și gata să-și sacrifice timpul pentru o lume mai bună. În realitate, totul se făcea pe bază de contract și factură, iar libertatea de exprimare venea la pachet cu un deviz de cheltuieli.
Și uite așa, democrația noastră s-a transformat într-un show bine regizat. Proteste colorate, lozinci ritmate, lacrimi pe obraz și indignare sinceră… până la următoarea tranșă de finanțare. De-a lungul timpului, am văzut cum „vocea poporului” se alinia perfect cu interesele celor care finanțau circul. Guverne cădeau, legi dispăreau, iar anumite personaje incomode erau împachetate și expediate pe ușa din dos a istoriei.
Dar hai să nu fim răutăcioși! Oamenii ăștia chiar munceau din greu. Trebuia să ai talent ca să mimezi atât de bine o revoltă autentică, să creezi atmosfera potrivită și să te asiguri că mesajul ajunge unde trebuie. La urma urmei, să schimbi puterea cu un hashtag și două live-uri e o adevărată artă, nu?
Așa că, dragă cetățean naiv care credeai că protestele sunt vocea poporului și că revoluțiile moderne sunt despre libertate, e cazul să-ți iei adio de la iluzii. Democrația noastră dragă a fost externalizată și subcontractată unor băieți care știau exact când să aprindă torțele indignării și când să închidă prăvălia. Iar tu? Tu rămâi spectator, uitându-te la această piesă de teatru numită „societate civilă activă”, unde totul este autentic… până la ultima virgulă din bugetul de finanțare.
