29 aprilie 2024
ActualitateS-a simulat aterizarea forțata a unui avion pe Aeroportul Internațional „George Enescu”...

S-a simulat aterizarea forțata a unui avion pe Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău

Astăzi, 12 octombrie a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău a desfășurat un impresionant exercițiu de gestionare a situațiilor de urgență, simulând o aterizare forțată a unui avion pe Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău.

Conform scenariului pregătit cu meticulozitate, la ora 10:00, în data de 12 octombrie a.c., pompierii din Bacău au fost alertați prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 cu privire la avaria unui aparat de zbor în timpul manevrei de aterizare, care a determinat avionul să părăsească pista de aterizare.

În timpul acestei aterizări forțate, aeronava a suferit avarii semnificative, iar un incendiu a izbucnit la unul dintre motoare. La bordul avionului se aflau 115 pasageri, dintre care 44 au suferit diverse traumatisme (21 cod verde, 15 cod galben, 8 cod roșu). În plus, doi pompieri care au intervenit în mod eroic au fost și ei răniți și au fost clasificați cu cod roșu.



Această misiune a fost una deosebit de complexă, concentrându-se pe salvarea, evacuarea și acordarea primului ajutor victimelor, stingerii incendiului și transferului acestora către unitățile spitalicești cu secții specializate. Având în vedere gravitatea evenimentului, s-a impus activarea “Planului Roșu de Intervenție”, ceea ce a presupus mobilizarea tuturor resurselor medicale din județ.

Pe teren, a fost amplasat un Post Medical Avansat de Tip I, care a fost operat de către Detașamentul de Pompieri Bacău, pentru stabilizarea victimelor. În același timp, au fost constituite echipe de evacuare și triaj pentru transportarea victimelor la Postul Medical Avansat.

Ulterior, victimele au fost transferate către unitățile spitalicești din județul Bacău, folosind ambulanțele S.M.U.R.D. și S.A.J.

Scopul acestui exercițiu a fost antrenarea forțelor participante în scopul protejării populației și a bunurilor materiale, cu intenția de a minimiza pierderile de vieți și pagubele materiale în caz de situații de urgență.

De asemenea, prin intermediul acestei simulări, s-au verificat misiunile și atribuțiile structurilor participante, cooperarea între acestea, funcționarea Planului Roșu de intervenție al județului Bacău, procedura de triaj a victimelor, și luarea deciziilor pentru derularea operațiunilor de intervenție în condiții de siguranță, reducând astfel timpul de reacție.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri