24 aprilie 2024
EvenimentSe deschide Târgul Internațional ECO-INT 2018 NATURAL TASTE

Se deschide Târgul Internațional ECO-INT 2018 NATURAL TASTE

Joi, 20 septembrie, se deschide la Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov”, din Bacău, a doua ediție a Târgului Internațional al Procesatorilor și Producătorilor din Agricultura Ecologica ECO-INT 2018 NATURAL TASTE. Târgul va fi deschis în perioada 20-23 septembrie și este organizat de USH Pro Business.

Pe lângă utilaje și echipamente agricole, produse ecologice și inputuri pentru agricultură, la târg se oferă și consultanță de specialitate pentru a-și actualiza toate informațiile din domeniul agriculturii ecologice.

Manifestarea cuprinde, de asemenea, conferințele de specialitate „Agricultura ecologică – realități și oportunități naționale și internaționale” și „Cum poți să devii fermier în agricultura ecologică?”. De asemenea, au loc workshop-uri, mese rotunde, discuții bilaterale, concurs de gastronomie ecologică și vizite de studiu pentru expozanți și parteneri.
La acest eveniment au confirmat participarea companii, cercetători și universitari de prestigiu din domeniul agriculturii ecologice din Germania, Franța, Suedia, Ungaria, Elveția, Italia și Republica Moldova.



Joi, târgul este deschis între orele 12,00-18,00, vineri și sâmbătă între orele 10,00-18,00, iar duminică între orele 10,00-17,00

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri