19 mai 2024
Actualitate„Școala Siguranței Tedi”

„Școala Siguranței Tedi”

În contextul derulării Programului Național „Școala Siguranței Tedi”, dezvoltat de Inspectoratul General al Poliției Române în colaborare cu Maspex România și Ministerul Educației Naționale, polițiștii băcăuani au desfășurat activități preventive privind siguranța pe stradă, în şcoli, precum și rolul poliţistului de proximitate în mediul şcolar.

Ieri, 28 mai a.c., polițiștii de proximitate din cadrul Poliţiei Buhuşi au interacționat cu elevii claselor I de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, din localitate, pe teme privind siguranța pe stradă în şcoli, precum și rolul poliţistului de proximitate în mediul şcolar.
La activitatea desfășurată au participat și cadre didactice.

Activitatea de prevenire a victimizării minorilor desfășurată în această zi a avut ca scop informarea și educarea elevilor, în sensul adoptării unui comportament antivictimal.



Astfel, proximiştii le-au furnizat elevilor informații cu privire la interacțiunea cu persoanele străine atât în viața reală, cât și în mediul online, siguranţa şcolară, deplasarea în siguranţă spre unitatea de învăţământ, precum şi rolul poliţiştilor în mediul şcolar.

Totodată, polițiștii i-au informat pe cei mici cu privire la posibile pericole la care pot fi expuși și le-au prezentat soluții prin metode educative, în raport cu vârsta lor.

Activitatea a continuat prin prezentarea tehnicii din dotare şi a uniformei de poliţist.

Discuțiile interactive purtate le-au captat atenția elevilor și i-au determinat pe aceștia să participe activ la activitate, copiii exprimându-și dorința de a mai participa şi pe viitor.

Celor mici le-au fost transmise următoarele recomandări:

NU intrați în discuție cu persoane străine și NU răspundeți la provocările acestora!

NU vă abateți niciodată din drumul vostru, nici dacă cineva vă spune ca există un alt drum mai scurt sau vă face alte promisiuni;

NU intrați în conflict cu alți copii sau grupuri, şi încercați să lămuriți orice problemă prin discuții, fără violenţă.
NU acceptați să fiți însoţiți sau să primiți cadouri din partea persoanelor străine. ATENȚIE! În spatele atitudinii binevoitoare a unui necunoscut se pot ascunde intenţii periculoase!

Dacă te simţi urmărit, intră într-un magazin, mergi într-un loc aglomerat şi cere ajutorul unui poliţist sau oamenilor din jur!

Fiți prudenți în a oferi persoanelor cunoscute pe internet informații personale despre voi sau familia voastră!

NU acceptați niciodată să vă întâlniți cu o persoană pe care ați cunoscut-o pe internet!

Evitați să postați pe internet fotografii cu voi sau cu membrii familiei!

NU deschideți email-uri, link-uri sau mesaje trimise de persoane necunoscute.

Cereți ajutorul, în orice situație, persoanelor în care aveți încredere, părinți, profesori sau prieteni apropiați!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri