20 aprilie 2024
ActualitateȘcoala de vară „Acasă la Sântul Nicolae”, la Moinești

Școala de vară „Acasă la Sântul Nicolae”, la Moinești

În perioada 2-13 august, copii din școli gimnaziale moineștene dar și din orașele si comunele învecinate au participat la derularea celei de a șasea ediții a proiectului socio-educațional „Moinești – ȘCOALA DE VARĂ ACASĂ LA SFÂNTUL NICOLAE”.

Desfășurat la propunerea Catedralei Nașterea Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae, prin preotul Daniel Enea, în parteneriat cu Unitatea Administrativ Teritorială Moinești, Spitalul Municipal de Urgență Moinesti, ONG-uri locale și instituții de învățământ, proiectul implică socializarea prin respectarea regulilor de grup, stimularea spiritului și imaginației participanților și promovează alternative real educative de petrecere a timpului liber.

Pe termen lung elevii vor dobândi abilități de auto-organizare, de învățare, derulare a unor jocuri instructiv educative, de efectuare a unor sarcini practice și lucru în echipă. Prin activități care nu fac parte, de obicei, din programa școlară, copiilor li se oferă ocazia de a experimenta noi domenii, de a-și descoperi pasiuni și de a-si dezvolta stima de sine, creativitatea, dezvoltarea personală și comunicarea, dar și de a promova instituțiile participante .

Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești:
„Contăm pe sprijinul părinților și mulțumim voluntarilor care au ales ca din vacanța lor să aloce timp acțiunilor propuse prin proiect. Autoritatea locală pune accent pe calitatea resursei umane pe care o pregătim și care va deveni mai responsabilă și creativă, adevărați mesageri ai urbei noastre. Mulțumiri și tuturor voluntarilor-formatori și cadrelor didactice, care prin intermediul acestui proiect stimulează implicarea în activități recreativ-instructive în opoziție cu tentațiile nocive tot mai des întâlnite în societatea contemporană.”



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri