“ Şcoala altfel ” la sediul Detaşamentului de Jandarmi Oneşti

    Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău desfăşoară activităţi preventiv-educative cu elevii din cadrul instituţiilor de învăţământ din municipiul Oneşti, în cadrul programului “Împreună pentru siguranţă!”, “Jandarmul – prietenul care la nevoie se cunoaşte!”

    În data de 22.01 a.c, jandarmii din cadrul Detaşamentului 3 Jandarmi Oneşti au primit in vizită trei clase de elevi preşcolari de la Şcoala Generală nr. 1 Oneşti.

    Vizitatorii au avut ocazia să se familiarizeze cu misiunile şi atribuţiile instituţiei precum şi cu modul în care jandarmii acţionează in misiunile cotidiene.



    Copiii au vizitat spaţiile în care jandarmii îşi desfăşoară activitatea (birouri, cluburi , săla de sport).

    Au fost amenajate standuri expoziţionale cu materialele şi mijloacele de intervenţie din dotarea jandarmilor, autovehiculele folosite în misiunile zilnice; de asemenea, jandarmii le-au prezentat copiilor exerciţii de autoapărare.

    În final, micilor vizitatori le-au fost expuse diferite aspecte referitoare la unele măsuri preventiv-educative , prevenirea faptelor antisociale, delincvenţa juvenilă şi le-au fost distribuite pliante cu recomandări .

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"