Doi dintre cei trei medaliații băcăuani la Naționale vor reprezenta România la întrecerea continentală ce va debuta pe 13 martie

Start de sezon fast pentru pugiliștii SCM- CSȘM Bacău. La Naționalele Under22 desfășurate weekend-ul trecut la Brăila, sportivii pregătiți de Relu Auraș, Nicu Cara și Vasile Pradaiș au ajuns în finală la trei categorii de greutate.

Adrian Ciubotaru s-a laureat campion la 52 de kilograme, în timp ce Sebastian Arbuz și Nicușor Ciobanu au cucerit argintul național la 56 kg, respectiv 64 kg. Doi din cei trei laureați, Ciubotaru și Arbuz au schimbat categoria de greutate, „urcând ” cu succes de la 49 kg, respectiv 52 kg.

PUBLICITATE

Și ambii vor reprezenta România la Europenele U23 care vor avea loc tot la Brăila, cu începere de pe 13 martie. „Ciobanu este și el în cărți pentru Campionatul European, o decizie definitivă urmând să fie luată zilele acestea”, a declarat Relu Auraș, care a devoalat ce l-a costat pe boxerul băcăuan titlul de campion la categoria 64 la Naționale și, implicit, o prezență certă la întrecerea continentală: „Principalul adversar al lui Nicușor Ciobanu era Șchiopu, cel care l-a și eliminat în toamnă în turul întâi. Prin urmare, noi l-am pregătit pe Nicușor în mod special pentru confruntarea cu Șchiopu.

În semifinalele Campionatului Național de la Brăila, sportivul nostru a căzut, într-adevăr, cu Șchiopu, pe care l-a învins categoric. Acest succes l-a făcut, însă pe Nicușor să se relaxeze în finala pe care a pierdut-o apoi în fața lui Daniel Costea”.

Indiferent că va avea doi sau trei reprezentanți la Campionatul European U22, SCM – CSȘM Bacău vizează o prezență pe podiumul continental. „Ne bucurăm că am pășit cu dreptul în 2017 și abordăm cu încredere competițiile internaționale de anul acesta, începând cu Europenele Under22.

Colaborarea dintre SCM și CSȘM crează premizele unor rezultate notabile, chiar și în condițiile unui schimb de generație a boxerilor noștri”, a concluzionat Auraș.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ