Fiii satului Galbeni, din comuna Nicolae Bălcescu, au marcat aniversarea a 321 de ani de atestare documentară a localității lor. Evenimentul a avut loc la clubul Școlii Gimnaziale „Martin Benedict” într-o manieră inedită, concepută și orchestrată de regizorul Ion Coșa, fiu al satului, care împreună cu o trupă de opt elevi au prezentat o istorie romanțată a modului în care satul și-ar fi căpătat, în final, denumirea Galbeni.
Sala clubului din Galbeni s-a umplut la refuz. S-a întâmplat să fie și o vreme binecuvântată de Dumnezeu, ca de primăvară. Dar și evenimentul a stârnit curiozitatea multor săteni. Alături de ei au venit și secretarul episcopului romano-catolic de Iași, preotul Mihai Budău, istoricul Anton Coșa, autorul monografiei comunei Nicolae Bălcescu, și Gheorghe Bejan, de la Asociația Romano-Catolicilor din Moldova.
„E frumos să fim împreună, să ne cunoaștem istoria, înaintașii – a spus, la deschiderea evenimentului, preotul paroh Adrian Chili. La sărbătoarea satului am invitat oameni care au studiat din punct de vedere științific istoria acestui sat, dar și oameni care au prezentat această istorie în alt stil, cu mijloacele artei spectacolului. Istoria satului Galbeni a fost studiată de unii oameni cu mulți ani în urmă.”
Textul piesei de teatru pornește de la constatările preotului misionar italian Bernardino Silvestri, care a ajuns la un moment dat în satul Galbeni, de unde și-a notat tot ce a văzut și a auzit. Personajul apare și în piesă și susține constatările misionarului. Dar eroul principal în piesa interpretată cu talent și acuratețe de elevi este un tânăr din sat, Ioje, proaspăt căsătorit, care află de o comoară îngropată de boier, adică de mulți galbeni. Spre această comoară este ademenit Ioje de diavolul însuși, care va juca până la final rolul celui care ne încearcă deseori să greșim. Soția lui Ioje și tinerele din sat află și ele de comoară, dar satana le joacă feste.
Tânărul Ioje nu găsește nici el galbenii, pentru că banul, cum se știe, este ochiul dracului, dar rămâne obsedat de idee. Cu el se întâlnește însuși călugărul Bernardino, care îl întreabă de numele satului, dar Ioje nu poate pronunța decât cuvântul „galbeni”. Călugărul preia informația și numește satul Galbeni. Textul piesei nu lasă sub nicio formă impresia că acest nume ar fi blestemat, pentru că și soarele și o parte dintre florile câmpului și câte alte lucruri bune au culoarea galbenă. Galbeni este, deci, un nume binecuvântat.
La finalul spectacolului, organistul Ioan Bejan, cunoscutul constructor de orgi din Bacău, a interpretat o „Ave Maria”, de Schubert, și un fragment din „Oda bucuriei” de Beethoven. Spectacolul s-a încheiat cu un scurt program de melodii interpretate de chitaristul Mihai Tulbure, un surprinzător talent muzical al satului, care împreună cu tinerii actori a cântat și imnul satului Galbeni, compus încă din anii ’70 de un grup de tinere.
„Le mulțumesc copiilor din sat că în două săptămâni am reușit să facem o piesă de teatru, ceea ce la teatrele profesioniste se întâmplă într-o lună – a spus, la final, Ion Coșa. Dar îi mulțumesc și părintelui Chili că ne-a îngăduit această încercare și prietenului Mihai Tulbure și firmelor care ne-au susținut”.
„Am asistat la un moment deosebit la Galbeni. Astfel de momente erau foarte prezente în România interbelică, atunci când luminătorii satelor realizau asemenea întâlniri ale comunității, dar și spectacole cu participarea copiilor. Dacă acestea ar fi tot mai prezente astăzi, România ar avea un viitor. Putem spune că la Galbeni, istoria a fost adusă în actualitate. Prima mențiune despre sat este în 1696, într-un document important, dar după documentele interne moldovenești atestarea documentară este în 17 februarie 1698. Spectacolul de acum a menționat și anul 1696, când misionarul Bernardino Silvestri a ajuns pe aceste meleaguri, iar când s-a întors la Roma a așternut pe hârtie tot ce a văzut.”
Prof. Anton Coșa, istoric
