19 aprilie 2024
ActualitateȘase „puncte negre” pe drumurile din județul Bacău

Șase „puncte negre” pe drumurile din județul Bacău

– în urma accidentelor rutiere, 27 de persoane și-au pierdut viața n viteza, indisciplina pietonilor și neacordarea de prioritate, principalele cauze ale evenimentelor din trafic

În primele șase luni ale acestui an, pe drumurile din județul Bacău, s-au produs 120 de accidente grave de circulație, în scădere cu 18 față de perioada similară a anului trecut, în urma cărora 27 de persoane și-au pierdut viața, cu patru mai mult față de anul trecut, iar 107 au fost rănite grav (-20). Principalele cauze, care au condus la producerea acestor evenimente au fost: viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de drum (26 de accidente grave), indisciplina pietonilor (20) și neacordarea de prioritate (16).

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău a anunțat că în acest an se vor adopta măsuri suplimentare, în ceea ce privește componenta preventivă, respectiv proiecte, programe, campanii, dar și cea de combatere (acțiuni, controale). Și asta pentru că, prevenirea victimizării prin accidente rutiere a fost stabilită ca prioritate locală a instituției.



Peste 2.600 de permise reținute

Agenții care au acționat în trafic au aplicat peste 30.000 de sancțiuni contravenționale, au reținut 2.612 permise de conducere și au retras 809 certificate de înmatriculare. Totodată au depistat și câteva sute de fapte penale. „Numărul de infracțiuni la regimul circulației constatate direct de polițiștii serviciului rutier, în primul semestru al anului 2018, a fost de 306, din care: 175 pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, 54 pentru conducere cu permis retras, anulat, suspendat sau cu dreptul de a conduce suspendat, 40 pentru punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat”, a precizat agent șef adjunct Cătălina Crețu, purtător de cuvânt la IPJ Bacău.

La acestea se mai adaugă și 7 dosare penale pentru punerea în circulație a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare, 21 pentru părăsirea locului accidentului fără anunțarea poliției, 8 pentru refuzul prelevării mostrelor biologice și 2 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Cele mai periculoase trasee (după o analiză făcută în prima jumătate a acestui an):

DN 11/E 574, în comuna Bogdănești
DN 12 A, în comuna Tg. Trotuș
DN 2/E 85, în comuna Sascut
DN 2, în comuna Nicolae Bălcescu,
DN 2, în localitatea Bogdan Vodă
DN 2 pe segmentul de drum cuprins între km 308 +200 – 309 + 200, în comuna Filipești.

125

În primul semestru al anului 2018 au fost anulate 125 de permise de conducere și retrase, din motive medicale, 3 permise de conducere, ca urmare a înștiințărilor primite de la unități medicale.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri