29 martie 2024
ActualitateȘase investitori interesați să preia Rafo

rafinăria este scoasă la vânzare pentru 25 de milioane de euro

Șase investitori interesați să preia Rafo

Pentru activele societății Rafo Onești, scoase din nou la vânzare pe 3 decembrie, sunt șase ofertanți, dintre care unul din România – spun surse din rafinărie. Licitația pentru aceste active începe de la 25 de milioane de euro.

Sursele apreciază modalitatea de organizare a licitației, pentru că aceasta oferă unele facilități pentru ca finalul ei să fie chiar vânzarea activelor. Licitația este anunțată de Casa de Insolvență Transilvania este programată la începutul lunii decembrie și va avea loc prin negociere directă.

Rafo se află din luna septembrie în faliment, cerut de principalii creditori. Între ei s-au aflat fostul acționar majoritar – compania Petrochemical Holding, salariații și chiar instituția care a solicitat inițial intrarea în faliment, ANAF. Cu intrarea în faliment a fost de acord și Casa de Insolvență Transilvania – lichidatorul judiciar al Rafo, după ce planul de redresare economică nu a dat rezultate timp 18 luni.
În prezent, activitatea și investițiile de la Rafo sunt sistate, singurele instalații care funcționează fiind cele pentru producția de utilități pentru conservarea activelor (producția de aer tehnic, aer instrumental și azot) și epurarea mecano-chimică și biologică.
Activele rafinăriei sunt într-o stare fizică bună și nu au mai funcționat din 2008.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri