25 mai 2024
CulturăȘase cărți de istorie lansate în premieră națională la Onești

Șase cărți de istorie lansate în premieră națională la Onești

În aula Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti” din Onești va fi lansat, luni, 12 septembrie, în premieră națională, setul de lucrări de istorie „România în Primul Război Mondial și Marea Unire a României”. Este vorba de șase volume, care au ieșit de sub teascurile Tipografiei Magic Print din Onești și în care sunt analizate evenimente care au avut loc cu începere din 1916 până la încoronarea Regelui Ferdinand în anul 1922, cu referire la Primul Război Mondial și la Marea Unire a României.

Volumele cuprind articole scrise de un număr semnificativ de autori, între care și istoricul băcăuan Vilică Munteanu.

Evenimentul este dedicat împlinirii a 103 ani de la constituirea Societății Mormintelor Eroilor Căzuți în Război, înființată la 12 septembrie 1919 prin decret semnat de Regele Ferdinand I și care a funcționat până în 1948 sub înaltul patronaj al Reginei Maria, sub diferite titulaturi: Societatea Cultul Eroilor, Așezământul Național Regina Maria pentru Cultul Eroilor și Așezământul Cultul Eroilor. Din 1948, Așezământul a fost desființat, dar din 1991 a fost înființată Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria, cu o filială și în județul Bacău, din 1992.



Organizatorii evenimentului sunt Primăria Onești, Filiala Bacău a Asociației Naționale Cultul Eroilor și Biblioteca „Radu Rosetti”, iar parteneri sunt Protoieria Onești, ziarul Deșteptarea, Filiala Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Vâlcea a ANCE și Tipografia Magic Print din Onești.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri