24 aprilie 2024
Top StoryȘapte străzi din Bacău sunt în curs de modernizare

Viceprimarul Scripăț: „Nu e normal să trăiești ca acum 100 de ani”

Șapte străzi din Bacău sunt în curs de modernizare

Municipiul Bacăul, reședință de județ, are 60 de străzi pietruite, neasfaltate. Pe 50 dintre acestea, Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) urmează să execute lucrări de montare a conductelor de apă și canalizare.

„În anul 2017, pentru un oraș ca Bacăul, 60 de străzi nemodernizate mi se pare mult. Nu e un moft al cetățenilor, trebuia dată mai multă atenție acestui aspect. Să nu ai asfalt înseamnă să trăiești ca acum o sută de ani”, afirmă Constantin Scripăț, viceprimarul municipiului Bacău. El precizează că Primăria va încerca să accelereze investițiile în acest domeniu.

„Este adevărat că apar străzi, străduțe și fundături noi și e greu să ții pasul, dar există și străzi vechi, de-o vârstă cu orașul, cum ar fi Cireșoaiei din Izvoare, Corbului din Gherăiești sau Ion Roată din Șerbănești, care sunt pline de noroi când plouă”, arată viceprimarul Bacăului.



Greu cu avizele…

O problemă o reprezintă procedura de obținere a avizelor (de la CFR, Agenția de Mediu, Autoritatea Rutieră Română, cadastru, poliție, furnizorul de gaze etc.), care e foarte greoaie și durează foarte mult din cauză că avizele se eliberează în 15-30 de zile dar nu simultan, ci pe rând, fiind interdependente.

„Cu toate acestea suntem în execuție cu str. Mușcatelor, realizată 90 la sută, Florilor, 70 la sută, în procedură de achiziție pentru străzile Corbului și Poet Cârlova și aproape de finalizarea documentației pentru Aeroportului, Siretului și sensul giratoriu din Șerbănești. Îi asigurăm pe băcăuani că pe aceste străzi se va intra în vederea modernizării”, a declarat Constantin Scripăț. Pentru alte 20 de străzi a fost începută întocmirea documentațiilor.

O licitație pentru toate reparațiile

Indiferent de lungimea străzii, etapele pentru obținerea avizelor și demararea achiziției sunt aceleași: „Întocmirea documentației nu poate dura mai puțin de un an, asta în cazul fericit în care nu apar contestații.” Dacă apar contestații privind achiziția publică, poate dura și doi ani până vor începe lucrările de asfaltare.

„Să nu creadă cetățenii că nu vrem să modernizăm străzile sau că nu avem bani! Avem fonduri, avem voință, dar întârziem din cauza procedurilor”, afirmă Constantin Scripăț. Ca să evite acest neajuns, viceprimarul a promovat un plan multianual de modernizare, mai exact un contract cadru multianual care a fost scos la licitație.

Se numește „Reparații străzi și îmbrăcăminte asfaltică” și are durata de trei ani. În acest fel, nu vor mai fi efectuate licitații pentru toate plombările, firma care va câștiga contractul asumându-și obligația de a efectua toate reparațiile necesare în următorii trei ani.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri