5 mai 2024
ContrasensSă presupunem că...

Să presupunem că…

Să presupunem că România, în nebunia liderilor săi, se decide să intervină în conflictul din Ucraina. Va trimite trupe și echipament militar întâi în Republica Moldova, apoi, în zona Odessa, pentru a “proteja” populația. Oficial, așa va suna explicația; câtă lume o va înghiți e discutabil. Crede cineva că rușii vor înceta ostilitățile doar pentru că nebunii de români s-au dus să se joace de-a “căștile albastre” prin Ucraina?

E o discuție întreagă cu privire la ceea ce poate și, mai ales, ce nu poate actuala Armată Română. Că e subînzestrată cu oameni și echipamente, știm. Presupunând că va aduna câteva brigăzi cu care să facă deplasarea, întrebarea care se pune este cu ce va lupta? În primul rând, nu există protecție aeriană. MiG-urile 21 nu au nici o șansă; despre cele două escadrile de F16 pe care le avem, și care nu pot decola dacă e vremea mai rea, mi-e teamă să spun că nu ar face nici o problema aviației și artileriei AA rusești.

Apărarea AA a trupelor dislocate ar trebui să fie apanajul sistemelor Patriot. Alea pe care le-am plătit și pe care nu le-am văzut niciodată. De performanțe, ce să mai vorbim, au arătat rebelii din Yemen ce se poate întâmplă. Ar mai fi celebrele tunuri AA S60 de 57 mm, vedete ale anilor ’50, cu care se antrenează, de zor, unele unități românești. Numai că, în Ucraina, de exemplu, nimeni nu le mai folosește pentru protecție aeriană pentru că sunt depăsite; ca și în Siria, au fost urcate pe camioane și folosite ca unităti mobile terestre.

Acum câteva zile au circulat niște imagini cu o unitate de tancuri de la Câmpia Turzii cum se antrena împreună cu tanchistii francezi. Francezii, cu tancuri Leclerc, noi cu T55. Nu spun că T55 nu a fost bun la vremea lui, dar e departe de T90 modernizat livrat de ruși în zona ostilităților.

Bine, știm că avem o problema cu Armata și, în afară de câțiva generali guralivi, prea puțină lume crede că suntem pregătiți pentru un conflict. Ce se va întâmpla când rușii vor riposta considerând România o țară inamică, cu care se află în război? Suntem pregătiți pentru bombardamente? Avem resursa necesară pentru a adăposti populația, pentru a o hrăni, pentru a o caza, pentru a o trata în spitale? E proaspătă imaginea celor doi ani de “pandemie” în care, într-o situație mai puțin periculoasă, autoritățile nu doar că nu au fost în stare să protejeze populația, dar în multe cazuri și-au bătut joc de-a dreptul. Suntem pregătiți pentru bombardarea depozitelor de combustibili, de gaze, a infrastructurii energetice, rutiere, feroviare, a fabricilor și uzinelor – câte mai sunt?

Va spun eu la ce suntem pregătiți: la fel că în “pandemie”, autoritățile sunt pregătite pentru cenzură și restricționarea drepturilor și libertăților; vor pune pumnul în gură oricui va spune că implicarea noastră în conflict nu este o idee bună, vor pune imnul la difuzoare și vor trage salve în onoarea soldaților morți pentru interesele politice și economice ale smecherilor planetei.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri