29 aprilie 2024
ActualitateS.O.S. Satul Copiilor Hemeiuș și Europe Direct Bacău organizează cursuri de limba...

Împreună pentru Ucraina!  

S.O.S. Satul Copiilor Hemeiuș și Europe Direct Bacău organizează cursuri de limba română și engleză pentru refugiații ucrainieni

 

Greu de crezut ar fi fost acum 1 an dacă am fi auzit că un conflict militar ar putea izbucni aproape de granițele României și, mai mult decât atât, că vocea armelor este mai puternică de cât cea a rațiunii. La 24 februarie 2022, acest fapt s-a petrecut demolând și distrugând visurile și viața a milioane de cetățeni ucrainieni.  Cu mic cu mare, românii au pus atunci umărul la întrajutorarea celor aflați în nevoie și astfel,  mulți refugiați și-au putut găsi un adăpost și în municipiul Bacău. Ajutorul dat în astfel de situații-limită trebuie să fie de durată și cu implicații multiple având în vedere că este vorba despre viața unor oameni. Pentru cei plecați din propria țară „pe drumuri de bejenie”, cu câteva lucruri pe care au reușit să și le ia în grabă, sub amenințarea morții, dornici să își salveze în primul rând copiii, ajunși într-o țară a cărei limbă nu prea seamănă cu cea pe care o cunosc, ajutorul trebuie să îmbrace mai multe forme. Este motivul pentru care asociația „S.O.S. Satul Copiilor Hemeiuș”,  cel mai mare centru pentru refugiații ucrainieni din județul Bacău, a devenit de aproape un an căminul acestora, iar activitățile organizate aici au ca scop principal de „a-i ajuta pe refugiați să se integreze în societatea românească”, după cum declară Dan Marcoci, coordonatorul local al programului de urgență.

Pentru că una dintre componentele importante ale acomodării și aderării la spiritul și valorile unei comunități presupune cunoașterea unui cod lingvistic comun, S.O.S. Satul Copiilor Hemeiuș a stabilit o colaborare cu Europe Direct Bacău, centrul de informare europeană găzduit de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și au organizat, încă din luna octombrie 2022, cursuri de limba română și limba engleză pentru cetățenii ucrainieni refugiați și găzduiți în Bacău și Hemeiuș, cursuri menite să îi ajute atât pe adulți, cât și pe copiii acestora să depășească barierele lingvistice. Cursurile de limba română sunt ținute de conf. univ. dr. Luminița Drugă, consilier de comunicare al Europe Direct Bacău și cadru didactic cu experiență în predarea limbii române ca limbă străină, iar limba engleză este predată de Carolina Cernei și Gabriela Turtureanu, bursiere media ale centrului și studente ale Facultății de Litere de la instituția de învățământ băcăuană. Începută timid, cu temerile și limitele oricărui debut, activitatea de familiarizare cu limbile care pot facilita comunicarea și integrarea în noul mediu s-a bucurat de succes în rândurile participanților, astfel încât, de la o săptămână la alta, numărul doritorilor a crescut.



Sub semnul Anului european al competențelor, după sărbătorile de iarnă, Europe Direct Bacău a reluat activitatea, în colaborare cu S.O.S. Satul Copiilor Hemeiuș, vineri, 20 ianuarie 2023, iar bucuria reînceperii cursurilor și a revederii a fost emoționantă pentru ambele părți. Deși un grup eterogen, cu pregătire profesională diversă și vârstă cuprinsă între 14 și 45-50 de ani, cursanții de la limba română impresionează prin seriozitate și consecvență. Astfel, activitatea inițiată de directoarea S.O.S. Satul copiilor Hemeiuș, Rodica Marinoiu, împreună cu echipa care derulează programul de integrare a cetățenilor ucrainieni, condusă de Dan Marcoci, a devenit un exemplu de bune practici și pentru alte organizații din țară care desfășoară programe similare. În ceea ce îi privește pe copiii participanți la cursurile de limba engleză, Carolina și Gabriela îi întâmpină de fiecare dată cu entuziasm și căldură, antrenându-i în jocuri și activități interactive care să le facă experiența de învățare cât mai plăcută și să-i ajute să uite, chiar dacă pentru puțin timp, motivul pentru care sunt încă în România, nu la ei acasă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri