S-a semnat contractul pentru Hub-ul de tineret de la Cinema Orizont

Primarul municipiului Bacău a semnat, astăzi, contractul de cinci milioane de euro, bani europeni, cu care va fi refăcut și modernizat Cinematograful Orizont care va deveni Hub pentru tineret.

Prin proiect se propune ca incubatorul „Hub pentru tineret – Cinema Orizont” să devină un epicentru al comunității antreprenoriale din regiunea Nord-Est, care facilitează creșterea afacerilor inovative de la idee la un model sustenabil și transformă rezultatele cercetării și inovării în oportunități de afaceri de succes în domeniul industriilor creative.

În acest context, clădirea și amplasamentul acesteia sunt adecvate scopului și obiectivelor programului de incubare a afacerilor enunțate, având în vedere că proiectul propune crearea unei infrastructuri suport de incubare a afacerilor denumit „HUB pentru tineret” – Cinema „ORIZONT” în cadrul acestei clădiri și ca structura/compartimentarea propusă este în deplină concordanță cu activitățile ce se doresc a fi desfășurate în interiorul incubatorului (spații de birouri, săli de conferințe / întâlniri / networking etc.).



Valoare totală proiect : 21.370.616,88 lei / 4.671.785,78 euro

– Cheltuieli totale nerambursabile: 9.534.057,70 lei / 2.084.220,38 euro

– Cheltuieli totale contribuție proprie : 8.982.832,11 lei / 1.963.718,11 euro

– Cheltuieli totale neeligibile : 2.853.727,07 lei / 623.847,30 euro

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"