Dacă aveai nevoie de un ”semn” ca să începi să lucrezi la visul tău în anul 2022, întâlnirea cu Matei Boholțeanu poate avea acest efect asupra ta. Felul în care gândește, vorbește și acționează te inspiră spre autodepășire. Este elev în clasa a XI-a și recent a lansat primul său roman, ”Judecata lui Cain”, un roman de 620 de pagini, pe care l-a scris în patru luni. Te invit să citești acest interviu și te asigur că Matei o să te cucerească. Cu maturitatea ideilor sale, cu șarmul lui și cu un echilibru și o onestitate dezarmante. Sunt Vladimir-Alexandru Moțoc, elev. în clasa a VII-a, la Școala nr. 10 și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău. Și mă inspiră oamenii care luptă pentru visurile lor.
”Scriam ca bezmeticul, pur și simplu, de parcă altceva mai bun nu aveam de făcut”
Vladimir-Alexandru Moțoc: Ce te-a motivat să scrii acest roman?
Matei Boholțeanu: Mi se pare că fiecare dintre noi avem câte ceva care ne reprezintă, pe care suntem meniți să-l facem. Cineva poate fi menit să picteze, altcineva, să cânte…eu am chestia asta cu scrisul. Ceea ce m-a motivat să scriu un roman a fost fix această dorință pe care o am constant: să scriu ceva, să elimin ceea ce am în interiorul meu, toate emoțiile și toate gândurile care stau acolo, dacă se depozitează, se aglomerează, apare înghesuiala…Trebuie să le pun pe hârtie, să le aștern într-o poveste. Așa mă exprim eu, așa fac curat eu înăuntrul meu…
Vladimir-Alexandru Moțoc: Are romanul vreo legătură cu viața ta de zi cu zi?
Matei Boholțeanu: Ar fi ciudat să nu aibă! La un nivel (adică nu sunt nici raket, nici dealer de droguri), pot spune că mă regăsesc foarte mult în personajele pe care le-am creat, le împărtășesc, sau le împărtășeam la momentul la care scriam, viziunile despre viață, despre religie, despre lucrurile înconjurătoare. Acțiunea în sine, fiind un roman polițist, este un pic extraterestră față de viața mea, dar personajele cred că sunt adânc înrădăcinate în personalitatea mea, în modul meu de a gândi, atât de mult încât – dacă tot am zis că sunt înrădăcinate – au crescut ca niște plante ale căror fructe au ieșit la iveală și, până la urmă, au devenit propriile lor persoane (dacă mă gândesc la Cain, Sofia sau alte personaje pe care le-am creat și pe care le consider persoane separate, pe care le-am cunoscut și cu care abia aștept să mă reîntâlnesc într-un volum viitor)!
Vladimir-Alexandru Moțoc: De la cine ai învățat tehnica scrierii unui roman?
Matei Boholțeanu: Hmmm, mulți oameni și puțini în același timp! Profesorii mei de română și doamna învățătoare m-au încurajat să scriu și mi-au dat sfaturi despre ce înseamnă îndeletnicirea scrisului, dar foarte mult din acest proces – ca orice artă – este autoînvățare și trebuie să fii o persoană oarecum autodidactă, să înveți din propriile tale greșeli, ca să poți reuși ceva în domeniul oricărei arte – până la urmă! Cine m-a învățat? Pot să zic că toți autorii pe care i-am citit, pe care i-am îndrăgit. Cel mai mult am învățat de la ei: Stephen King, George R. R. Martin, Albert Camus, mai ales când scriam cartea asta… Când scrii, înveți cel mai mult de la scriitorii pe care îi citești, și aceștia consider că sunt mentorii mei, chiar dacă nu i-am cunoscut niciodată…
Vladimir-Alexandru Moțoc: Când te-ai apucat să scrii romanul și cât timp ți-a luat să scrii o carte de peste 600 de pagini?
Matei Boholțeanu: Când mă gândesc la întrebarea asta, mă mir până și eu, deoarece l-am început – dacă nu mă înșel – pe 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, și l-am terminat pe 28 august. Asta înseamnă patru luni în care am scris 620 de pagini. Doar asta făceam, constant. Chiar dacă nu scriam efectiv, mă gândeam la carte, la ce făcea Cain în acel moment, la următoarea lui acțiune pe care va trebui să o pun pe hârtie… Datorită acestui fapt, mi se pare că personajele au făcut din mine casa lor și, sincer, sper să se mai întâmple asta cu vreo carte, pentru că de atunci a fost destul de greu cu procesul creativ… Habar n-am cum s-au adunat atâtea pagini, dar s-au adunat și mă bucur! Inițial, cartea era mai mare dar am mai tăiat… Scriam în medie 2000 de cuvinte pe zi, acesta era programul meu care se desfășura între miezul nopții și cinci dimineața. Scriam ca bezmeticul, pur și simplu, de parcă altceva mai bun nu aveam de făcut! Asta până când părinții mi-au ”săltat” tehnologia începând cu miezul nopții, ca să pot avea măcar un interval orar de activitate normală. A fost bine și așa, am început să-mi scriu jurnalul și asta m-a ajutat să îmi termin cartea, într-un final…
”Am câștigat un nou vis. Visul meu este să scriu o carte bună!”
Vladimir-Alexandru Moțoc: Ce ai câștigat dedicându-te acestui obiectiv, scriind o carte de asemenea dimensiuni?
Matei Boholțeanu: Chiar dacă povestea în sine este una de amploare și interesantă, nu cred că dimensiunea contează prea mult. Dacă această carte ar fi avut 300 de pagini, valoarea ei pentru mine ar fi fost aceeași ca acum. Ce am câștigat din a scrie o carte de asemenea mărime este că mi-am îndeplinit visul. Visul meu dintotdeauna a fost să scriu o carte, apoi să public o carte (pentru că mi-am dat seama că pot scrie, dar s-ar putea să nu o pot publica), iar acum -după ce am publicat o carte – visul meu este să scriu o carte bună! O carte bună, în opinia mea! Această primă carte este apreciată de cei care au citit-o ca fiind o carte bună. Pentru mine, însă, nu s-a ridicat la rangul acesta, desăvârșit, de ”carte bună”. Sunt momente în care mi se pare că niciodată nu voi atinge acest vis dar, cumva, mi se pare căutarea mai valoroasă decât țelul însuși – cum zicea și Platon: ”Înțelepciunea nu este adevărul, ci căutarea adevărului”. Asta cred că am câștigat prin cartea asta, nu bani neapărat – căci nu prea sunt! Din păcate, în piața românească nu este o afacere să scrii cărți. Am câștigat însă un nou vis!
Vladimir-Alexandru Moțoc: Ai avut susținători? Pe cine?
Matei Boholțeanu: Sigur că am avut! Au fost colegi care m-au susținut, o prietenă – Andreea Alban – care m-a ajutat mult, mi-a citit toate fragmentele pe care i le trimiteam și care mi-a dat sfaturi în ceea ce privește direcția pe care ar trebui să continui. Este foarte important să ai feedback continuu de la cineva. Desigur, m-au susținut bunica și mama, care m-au suportat cu toate ale mele în perioada în care scriam nopțile (bunica se mira ce devreme mă trezesc, când mă vedea prin casă la ora 6.00 a.m., neștiind că de fapt eu nu dormisem) și le apreciez că – deși erau îngrijorate – nu m-au oprit din a scrie, atunci când le-am explicat că scriu o carte, și m-au înțeles. Și surorii mele îi mulțumesc pentru că, la un moment dat, m-a inspirat în mesajul definitoriu al cărții pe care, dacă îl citiți în nota autorului de la final, veți înțelege cum. Bineînțeles, mai sunt oameni care m-au ajutat foarte mult în procesul editorial – cei de la Editura Rovimed – care mi-au făcut toate mofturile și au găsit soluții pentru ideile mele referitoare la copertă, la format, la grosimea paginii, culoare, formă text și multe altele… Doamnul profesor Petre Isachi, care mi-a scris a IV-a copertă. Ca să înțelegi, în momentul în care ești autor și un critic literar de anvergura lui Petre Isachi afirmă că ai scris o carte bună valorează mai mult decât toți banii și toată recunoașterea pe care o să le primești ulterior. Consider că recenzia lui este înălțimea carierei mele de scriitor, de până acum. Ca în orice domeniu, sunt oameni care te ajută și te susțin dar munca principală tu o faci, ca scriitor.
Vladimir-Alexandru Moțoc: Ai rămas vreodată în pană de idei? Dacă da, cum ai depășit-o?
Matei Boholțeanu: Cred că m-a motivat frica de a rămâne în pană de idei, mai degrabă! Am fost constant preocupat de ceea ce voi scrie mâine, iar mâine de ce voi scrie poimâine și tot așa… Și mă gândeam, mă tot gândeam și nu aveam liniștea zilei dacă nu dezvoltam planul de scris pentru următoarele câteva zile. Așa că, din fericire, nu am avut un ”blocaj al scriitorului”, cum se spune, la cartea asta. Nu au fost zile întregi în care să nu pot scrie un rând dar am avut, normal, momente în care mă simțeam mai puțin creativ sau în care nu reușeam să scriu media de 2000 de cuvinte pe zi, ci doar 7-800. În general, însă, lucrurile au mers lin cu această carte…
”Nu-mi place să-mi aduc viața educațională și partea aceasta de instruire în lumea în care scriu”
Vladimir-Alexandru Moțoc: Dacă au existat persoane care ți-au criticat initiativa de a scrie o carte, cum ai trecut peste acest impas?
Matei Boholțeanu: Întotdeauna vor exista și persoane care vor încerca să te limiteze, să-ți pună bariere și să te descurajeze cu afirmații de genul: ”Vrei să scrii cărți? Ești nebun? Cu asta mori de foame!” etc. Desigur, aceștia neînțelegând că faza cu scrisul cărților nu este pentru a trăi neapărat din asta, ci să exiști. Exiști pentru că scrii, pentru că pui povești pe hârtie și creezi lumi în felul ăsta. ntotdeauna vor exista bariere atunci când vei dori să faci ceva. Chiar dintre persoanele dragi vor fi care te vor descuraja. Ceea ce contează, frumusețea luptei pentru pasiunea ta, este să-i înțelegi, să le înțelegi punctul de vedere și să nu-i ignori pentru că, uneori, s-ar putea să aibă dreptate. Cu toate astea, iubirea ta pentru spațiul acesta al muncii pe care ți l-ai ales (fie ea scris, pictat sau orice altceva) să fie mai mare decât recunoașterea acestor primejdii. Cam asta am simțit și gândit când mi s-a spus, mai în glumă, mai în serios: ”Și zici că vrei să scrii cărți?”. Și am știut că toate piedicile pe care le voi întâlni pe drumul ăsta nu mă vor opri din a scrie mai departe! Bariere vor fi întotdeauna, trebuie să știm cum să trecem peste ele.
Vladimir-Alexandru Moțoc: Cum a fost primită în colectivul profesoral al colegiului lansarea romanului tău?
Matei Boholțeanu: Pot spune…Nu știu, nu sunt o persoană căreia să-i placă a fi pusă sub tutela unor etichete, ca să zic așa… Și chiar dacă sunt recunoscător colegiilor în care am învățat sau învăț – mai ales Colegiului Național ”Gheorghe Vrănceanu”, care m-a motivat atât de mult să scriu o carte, datorită experiențelor pe care le-am trait acolo, și bune și rele – nu am vrut ca în prezentarea mea de pe coperta cărții să apară sintagma ”elev al liceului/colegiului X sau Y”. Nu-mi place să-mi aduc viața educațională și partea aceasta de instruire în lumea în care scriu. Desigur, din ambele colective, de elevi sau profesori, care m-au încurajat sau care nu m-au încurajat au avut o influență asupra cărții…
Vladimir-Alexandru Moțoc: După ce criterii ai ales titlul? Ai mai avut și alte variante ? Dacă da, care au fost acestea?
Matei Boholțeanu: Chiar mă gândeam la un moment dat… Dar neavând nici o idee cum să se numească, nici o idee despre cum va evolua acțiunea romanului, nici cum se va termina acțiunea, documentul word se intitule ”Untitled new project”… Mult timp. Eu doar scriam despre Cain și Sofia. Într-o zi, scriam în jurnal, tot notam idei de nume (nici nu știu să-ți enumăr câteva, că erau banale, niciunul nu se potrivea cu personajele, cu acțiunea) până când am avut o revelație. JUDECATA LUI CAIN! A apărut în mintea mea ca un diamant printre pietre și am realizat că sună prea bine, că este perfect! Culmea este că titlul l-am găsit înaintea clădirii mesajului din carte, referitor la judecata interioară și procesul nostru de conștiință, al fiecărui lucru pe care îl facem, asupra dilemei dacă merită măcar să ne dorim să fim persoane bune, să reparăm ceea ce am făcut rău în trecut. Toată retorica asta, toată teza pe care le-am pus în carte pot spune că au venit în procent de 90% din titlul ales. ”Judecata lui Cain” suna prea bine ca să nu scriu despre ea deci…am scris!
Vladimir-Alexandru Moțoc: Ai fost nevoit să renunți la ceva, fie activitate sau pasiune, pentru a scrie această carte?
Matei Boholțeanu: La somn! (râde, nota mea). Era o pasiune foarte sănătoasă de-a mea, pe care am pierdut-o de atunci… Fiind pandemie, aveam școală online ,de multe ori nici nu știu dacă aveam. A fost în perioada aceea în care nu s-a făcut școală deloc. Prin urmare, activitățile pe care trebuia să le fac atunci erau să stau în casă, să respect distanțarea socială, câteodată ore, așa că am avut tot timpul din lume să scriu. De aceea am și terminat repede. Deci, în afară de somn, n-am renunțat la nimic.
Vladimir-Alexandru Moțoc: Cum ai putut să te ocupi și de școală și de roman?
Matei Boholțeanu: Neavând școală decât online sau deloc, am reușit. Știu, puteam să profit de timpul liber și să mă pregătesc mai mult, să lucrez suplimentar. Știu că unii dintre colegii mei așa făceau. Nu și eu… eu am scris!
”Ora de română – dacă este bine făcută – poate schimba vieți”
Vladimir-Alexandru Moțoc: Care este relația ta cu ora de română? Îți place literatura din manual?
Matei Boholțeanu: Sincer să fiu cu tine, nu-mi place! Însă recunosc, fără nici un dubiu, valoarea sa în sistemul educațional românesc, în sensul că foarte puține din romanele pentru bacalaureat mi-au plăcut – dintre cele pe care le-am citit. În general, eu mă înțeleg mai mult cu o literatură polițistă – dacă vorbim despre beletristică și în afara sferei de influență educațională sau românești, dacă vorbim despre cărți de filozofie sau literatură un pic mai avansată. Ce să zic? Ora de română este una dintre preferatele mele pentru că modul de exprimare și punctele de vedere pe care trebuie să le dezvolt acolo mă ajută și în ceea ce scriu, în procesul meu de creație, chiar mă inspiră câteodată. Uite, acum sunt într-a XI-a și învăț despre epoca pașoptistă, iluminism și umanism, care – poate – nu ajută neapărat să scrii o carte dar mă dezvoltă pe mine ca persoană și mi se pare că ora de română, programa, trebuie bine gândită de Ministerul Educației pentru că – dacă este bine făcută – poate schimba vieți. Este o materie care chiar poate schimba vieți!
Vladimir-Alexandru Moțoc: Matei, care este autorul tău preferat?
Matei Boholțeanu: De câteva luni sunt ”îngropat” în Platon, încerc să citesc ”Dialogurile socratice” și să-i studiez opera un pic mai adânc însă, cu școala și cu celelalte proiecte pe care le mai am în derulare, merge mai greu… Autorul meu preferat, pe care îl voi avea mereu în suflet, este Stephen King, chiar dacă acum nu pot să citesc mai mult întrucât m-am suprasaturat cu operele lui… Cred că tot ce s-a tradus în română este pe raftul meu din bibliotecă. Am un raft întreg doar cu operele lui, cu figurine. Sunt înfocat după operele lui și m-a inspirat foarte mult, în sensul în care toate scrierile lui sunt conectate, tot ce a scris vreodată face parte din același univers. Asta vreau să fac și eu, chiar dacă una este fantasy și alta este polițistă, toate fac parte din aceeași lume și asta m-a inspirat. Și modul irealist de a scrie, vocabularul folosit și multe altele… Toate acestea m-au făcut să-l iau ca pe un exemplu și să zic: ”Băi, frate, vreau să fiu ca omul acesta într-o zi!”. Îl mai consider pe Dostoievski un autor foarte bun. Îmi plac și Mircea Eliade, Lucian Blaga – dintre cei români. Deși nu îi mai susțin ideile filosofice în prezent, ideologic m-a influențat foarte mult Albert Camus, cu absurdismul lui.
Vladimir-Alexandru Moțoc: Mai ai în plan lansarea vreunei cărți?
Matei Boholțeanu: Normal, pentru asta trăiesc! Momentan, după cum am zis, procesul creațional este un pic mai greu, dar continui lupta! Niciodată nu va fi simplu să scrii o carte, așa că, chiar dacă nu mai scriu în fiecare zi, atunci când scriu vreau să scriu bine!
”Vreau să învăț să fiu o persoană bună”
Vladimir-Alexandru Moțoc: Ce studii universitare și ce carieră vrei să urmezi în viitor?
Matei Boholțeanu: Până de curând răspunsul era ”medicina” .Provenind dintr-o familie în care predomină medicii, din clasa a III-a eu știam că vreau să mă fac doctor. Chestia asta s-a mai schimbat. Chiar dacă majoritatea oamenilor din jurul meu mă consideră boem, eu sunt un ”fixist” care, dacă nu știe ce o să facă, unde o să fie peste 20 de ani, nu poate dormi noaptea. Așa că întotdeauna am luat medicina în calcul la modul: ”Fac medicina pentru că nu știu să fac altceva”. Dar, de curând, pentru că a trebuit să încep să învăț pentru admitere, și mi-am dat seama că subiectul acesta nu e pentru mine, am avut curajul să aleg altceva și să decid să plec pe alt drum. Ideea este că, pentru mine și în opinia mea, cel mai valoros lucru în viața unui om nu este să aibă bani, să fie bine văzut de ceilalți și atunci vreau să învăț să fiu o persoană bună. De aceea și citesc filozofie, merg pe partea asta sufletească a lucrurilor. Mi-am dat seama că – dacă stau și înjur două ore pe zi formulele la chimie sau învăț din manualul de biologie – nu sunt o persoană mai bună, nu mă ajută cu nimic, ci chiar îmi pune bețe-n roate. Așa am decis să ”o tai”! Le-am spus părinților mei, au fost de acord cu mine – chiar m-au surprins! – și am ales altceva. Mă gândesc acum la facultatea de psihologie sau altceva pe parte umană. Oricum, ceva care să-mi lase suficient timp să și scriu. Ca medic, chestia asta era un impediment.
Vladimir-Alexandru Moțoc: Ce sentiment îți trezește lumea în care trăim și perspectiva unui viitor în această lume?
Matei Boholțeanu: Lumea în care trăim este și frumoasă și urâtă, populată de oameni frumoși care sunt și urîți, de oameni urâți, care sunt și frumoși… Eu, în sine, nu sunt numai frumos sau mumai urât, nu? Dar, ca artist, cred că ceea ce este diferit în ochii unui artist, față de ochii altor oameni, este că avem acest filtru prin care vedem frumosul din urât și binele din rău… Pot să văd un lucru banal și să mă gândesc că în ochii omului potrivit este o operă de artă, este muza care inspiră la următorul Luceafăr… Fiecare lucru ascunde o sămânță de înțelepciune și o sămânță divină, de creație – practic! Cred că arta ne face speciali față de celelalte animale, nu neapărat că suntem mai inteligenți sau că suntem bipezi sau orice altă explicație, ci faptul că putem analiza, putem vedea ce este în jurul nostru și putem abstractiza lucrurile. Dacă te gândești, totul este abstract, plecând de la faptul că citești. Sunt doar niște urme de cerneală pe o hârtie dar tu le dai însemnătate prin faptul că știi ce este o literă și știi să citești. Și mi se pare că lumea noastră, chiar dacă este urâtă și nedreaptă, și plină de griji, și este greu să faci față, și poate te gândești uneori că nu merită să trăiești acest pariu în care nu tu ai ales să te bagi (căci nu tu ai ales să te naști, nu?), totuși, ești aici și trebuie să faci ceva frumos din asta. Cam asta este viziunea mea despre viață, asta încerc să fac în fiecare zi! Este un haos controlat: cu cât te uiți mai mult la lume, cu atât mai mult îți dai seama că nu are sens și – prin faptul că nu are sens – are un sens mult mai mare.
”Am lăsat personajele să-și facă singure treaba”
Vladimir-Alexandru Moțoc: Ești îndrăgostit? De cine? De ce anume din jurul tău?
Matei Boholțeanu: Încerc să fiu îndrăgostit de tot ceea ce mă înconjoară. Dragostea este ceva inexplicabil, cred, pentru mulți dintre noi. Cred că este unul dintre acele subiecte despre care doar bătrânii pot vorbi în cunoștință de cauză… Noi suntem, momentan, la început de drum. Și totuși iubim! Cred că cea mai frumoasă parte a existenței umane este iubirea, fie că iubești un concept sau un lucru, nu neapărat o persoană. Cred că nu ești om dacă nu iubești. Trebuie să iubești cât mai mult… Așa că, da, sunt îndrăgostit de unele lucruri care îmi fac rău, de unele lucruri care îmi fac bine, cum este scrisul, iubesc persoane și îmi place să cred că sunt iubit de ele, la rândul meu. Și cred că prin asta facem viața mai frumoasă! Nu?
Vladimir-Alexandru Moțoc: De unde să poate cumpăra cartea ta?
Matei Boholțeanu: Deal-ul pe care l-am primit eu de la Editura Rovimed a fost unul destul de bun, în sensul că eu am plătit tirajul, cărțile au venit la mine direct, și eu le-am comercializat, cât de bine am putut. Asta a fost greu, în sensul că am întâlnit impedimente, pentru că nu aveam cunoștințe și nici ideea, care nu mi-a venit la timp, de-ale pune pe e-mag, elefant.ro s.a.m.d. Tirajul a fost și destul de mic, în total, în trei rânduri am făcut 130 de cărți, acum mă gândesc dacă să mai trag unul sau nu. Trebuie să ai niște cunoștințe antreprenoriale bune și să ai agilitatea aia mentală și îndrăzneala de a risca tot și a avea încredere că vei câștiga. Asta mi-a plăcut cel mai puțin la procesul acesta de a publica o carte, momentul în care am lăsat tastatura la o parte, și-am devenit antreprenor și nu scriitor și eu am o problemă cu partea asta, nu-mi place să fac reclamă și să vorbsc eu despre cât de bună este cartea mea, prefer să facă alții treaba asta.
Vladimir-Alexandru Moțoc: Ai avut un plan al cărții, ți-ai făcut un traseu al personajelor sau ai construit pe măsură ce scriai?
Matei Boholțeanu: Fiecare autor are modul lui de a face lucrul ăsta, există multe teorii despre cum să își planifici o carte, că m-am interesat și eu, pe lângă pașii aceștia basic – început, desfășurare, punct culminant și final s.a.m.d. Le-am avut pe acestea în minte, dar s-au și schimbat mult pe parcursul cărții, însă în afară de asta am lăsat personajele să-și facă singure treaba, am avut un punct de început și un punct terminus și între ele s-au întâmplat lucrurile așa cum trebuiau să se întâmple, eu doar am scris.
BLITZ INTERVIU
”Scrie, ca nebuna!”
Miruna Avasiloaie, elevă, în clasa a VII-a, la Colegiul Național Pedagogic ”Ștefan cel Mare” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău: Pentru că și mie îmi place foarte mult să scriu, aș vrea să te întreb: ce sfaturi le dai celor care vor să ajungă să lanseze o carte?
Matei Boholțeanu: Scrie, ca nebuna! Scrie până nu mai poți! Scrie în fiecare zi, scrie de fiecare dată când ai timp, scrie chiar dacă scrii despre cât de urâtă a fost ziua de azi, despre cât de mult urăști tot ce este în jurul tău, scrie! Pentru că singurul mod prin care îți exersezi penița și capacitatea auctorială este experiența. Nimic altceva nu te poate ajuta, niciun manual, nicio persoană, tu ești singurul tău educator și singura ta forță e faptul că poți să scrii în continuare. Apoi, toate vin de la sine. Scrisul este ceva atât de minunat încât tu trebuie doar să ai voință, să ai voință să scrii și să ai intenția de a scrie și apoi lucrurile cu timpul vin de la sine, ideea, inspirația, calea. Dacă vrei să fii jurnalist sau romancier sau dramaturg sau poet, toate lucrurile vin de la sine dacă tu doar scrii.
Chiriac Andra, elevă, în clasa a VII-a, la Colegiul Național Pedagogic ”Ștefan cel Mare” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău: Dupa cum ai spus, noaptea nu dormeai, scriai, dupa aceea dimineata era școala, aveai teme si dupa aceea scriai din nou. De unde atata energie?
Matei Boholțeanu: Multa cafea (râde, nota mea), bine, din nou, nu mergeam la școală, dar tot așa multă cafea, pentru că trebuia să fac totuși lucrurile de zi cu zi, de tipul ”socializare” și o minimă curățenie în camera, deși, totuși, trebuie să recunosc că am avut probleme în zona asta, dar îmi dădusem programul de somn foarte tare peste cap, lucru cu care încă mă lupt, și în timpul zilei eram mai mult o umbră, să zic, treceam prin lucruri, așteptam să treaca timpul, pentru că știam că pe la ora 8.00-9.00 seara o să mă apuce o energie monstruoasă și o să pot să scriu până la 5.00 dimineața. Bine, nu scriam cinci ore pe zi, nu te gândi, mă mai uitam la un serial, mai citeam, scriam în jurnal, contemplam, ascultam muzică, dar vreau să zic că grosul creației se făcea între orele astea, între 12 noaptea și 5.00 dimineață.
Tudor Pascu, elev, în clasa a V-a, la Colegiul Național ”Gheorghe Vrănceanu” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău: Dacă ai alege să fii autor full time job, te-ai gândi să rămâi în România sau să pleci într-o altă țară?
Matei Boholțeanu: Oh, m-am gândit la chestia asta, și este o întrebare foarte grea. Normal că din puct de vedere antreprenorial, să zic așa, decizia corectă e să te muți și să scrii în altă limbă, în engleză, de exemplu, dar nu pot să mă despart de limba română, nu sunt o persoană patriotă, dar totuși trebuie să recunosc că nu pot să scriu în altă limbă decât în română, nu-mi vin cuvintele, e normal, că aici am fost crescut, dar cred totuși că româna e o limbă care are o înțelepciune ascunsă, are un talc, în spatele fiecărei exprimări există un sentiment aparte, nu pot să trăiesc limba engleză cum trăiesc limba română, pentru că limba română e o limbă pe care o trăiești foarte ușor, e un sentiment, o culoare a cuvintelor. Și atunci e foarte greu să te muți, ca sriitor, în altă țară, chiar dacă poate fi mai avantajos financiar. Să fii scriitor full time job în România cred că e un lucru pe care doar zece oameni pot să-l facă, trebuie să fii super faimos, trebuie să știe toată lumea de tine sau să fii deja vedetă și să scrii cărți și să-ți cumpere toată lumea numele. Dar ca autor de beletristcă cred că e un vârf de munte să fii full time job.
Mara – Ioana Lazăr, elevă, în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială „Dr. Al. Șafran” Bacău și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău: Ți-a fost frică să începi să scrii cartea asta?
Matei Boholțeanu: Frica e un lucru care ne acompaniază în orice facem, dacă stăm să ne gândim, ne e frică și să trecem strada. Și câteodată este bună, câteodată frica ne oprește să facem niște lucruri nesăbuite, dar în cazul acesta frica doar m-a motivat. Normal că am avut, „Băi, eu vreau să termin cartea asta, dar mi-e frică, n-am încredere în mine că o s-o termin.” La asta m-am gândit foarte mult timp, în perioada în care eram încă pe la 20-30% din completarea ei și aveam ideea asta gigantică, aveam muntele ăsta de idei în cap și îmi era frică că n-o să pot să-l pun pe hârtie așa cum trebuie și că la un moment dat o să mă las descumpănit, dar am depășit-o. A fost o frică pe care dacă am ignorat-o și doar mi-am văzut de treaba mea din momentul respectiv, am luat lucrurile unul după altul, o zi după altă zi, după altă zi, după altă zi am reușit să consum tot muntele ăsta și să-l pun pe hârtie într-un mod în care, cum am spus înainte, nu a fost bun, din opinia mea, dar a fost mulțumitor pentru mine.
Anisia Mardale, elevă, în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială ”Al. I. Cuza” Bacău, și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău: Cum ai găsit subiectul cărții? Cum l-ai ales?
Matei Boholțeanu: Sincer să zic, a fost un vis. Știu că e clișeic și, vai!, toate cărțile încep de la un vis. Visul a fost doar sămânța de la care a pornit toată chestia asta. A fost un vis despre… nu are nicio legătură cu cartea deci o să pot să povestesc – despre o fată care se juca pe calculator și la un moment dat a intervenit un bărbat pe care l-a cunoscut în mediul online și toată lumea credea că este un trădător, un om periculos dar de fapt persoana respectivă chiar era interesată să o ajute necondiționat. Din relația acestor două personaje ale mele din vis am creat relația Sofiei cu Cain, și așa a venit inspirația, de acolo a explodat totul și am ajuns la Mafia Rusă, la droguri, la toate celelalte elemente care întemeiază așa, subiectul cărții, dar sămânța a venit de la visul ăsta banal pe care l-am avut.
Coordonator: prof. Laura Huiban
Foto credit: Mara Lazăr, elevă la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
