În decembrie 1989, Remus Constantin Raclău, un tânăr de 23 de ani din Bacău trăia Revoluția dintr-o poziție aparte: angajat ca tehnician la biroul de export al Combinatului de Prelucrare a Lemnului (CPL), dar atent monitorizat din cauza dosarului de deținut politic al tatălui său.
Pasiunea pentru limba engleză și seriozitatea profesională îi aduseseră o promovare rapidă, însă tocmai aceste calități făceau ca autoritățile să evite să-i permită o ascensiune prea mare. Locul de muncă „călduț” avea și un scop clar: să-l determine să renunțe la facultate și să rămână ușor de supravegheat.
Vestea fugii soților Ceaușescu l-a surprins în secția de tapițerie, la ambalaj, unde verifica marfa destinată exportului în Germania. Anunțul transmis prin stația de amplificare a combinatului a declanșat un entuziasm exploziv printre tinerii muncitori. Bucuria, lacrimile și speranța unor vremuri noi au fost trăite intens, fără îndoieli. Pentru ei, momentul însemna deschiderea porților către o lume până atunci inaccesibilă. În contrast, muncitorii mai în vârstă priveau scena cu teamă.
Experiența îi făcea să avertizeze asupra riscurilor, să ceară prudență și să prevadă vărsarea de sânge. Neîncrederea lor era alimentată de convingerea că regimul nu va renunța ușor la putere. În confuzia acelor zile, conducerea CPL a convocat șefii de secții și a decis organizarea gărzilor patriotice, propunând înarmarea muncitorilor cu bâte pentru a apăra combinatul de presupuşi terorişti.
Măsura a stârnit indignare. Tânărul tehnician, practicant de arte marțiale și cu pregătire militară, a reacționat vehement, considerând ordinul absurd și periculos. El a cerut explicit scoaterea armamentului real din dotarea gărzilor, amintind că instruirea militară periodică nu fusese inutilă și că o confruntare reală nu se putea purta cu improvizații. Refuzul conducerii, motivat de lipsa „dezlegării” de la nivel județean, a dus la o soluție de compromis: voluntarii urmau să fie trimiși la aeroportul din Bacău, punct strategic al orașului, unde unitatea militară de aviație distribuia arme sub comandă militară. Cunoscând unitatea în care își efectuase stagiul militar, tânărul s-a oferit imediat voluntar și a adunat un detașament de gărzi patriotice.
Ajunși la aeroport, voluntarii au fost preluați de ofițeri cunoscuți din perioada armatei. Recunoscut ca fost militar al unității, acesta a fost repartizat, împreună cu oamenii săi, pe aliniamentul Sărata, ca sprijin terestru pentru tancuri. Timp de trei zile și trei nopți au stat sub arme, în stare de alertă permanentă, dormind pe rând în cazarmă.
Alarmele s-au dovedit, în cele din urmă, false, iar după calmarea situației, detașamentul a fost dezarmat și demobilizat, revenind la viața civilă. După ani de reflecție, martorul acelor evenimente își pune o întrebare tulburătoare: dacă atunci s-ar fi știut unde și cum avea să se ajungă, ce s-ar fi întâmplat cu mulțimea de oameni adunată pe aeroport, cu armele în mâini? Întrebarea rămâne fără răspuns, ca o mărturie a confuziei, curajului și speranțelor care au definit Revoluția trăită la nivelul oamenilor obișnuiți din Bacău.
