15 iulie 2024
CulturăRevista ATENEU, ediția iunie 2024. Atenție la ce spun scriitorii: „Omenirea trece...

Revista ATENEU, ediția iunie 2024. Atenție la ce spun scriitorii: „Omenirea trece printr-un periculos proces de analfabetizare“

Am întâlnit și eu, de-a lungul anilor, tot felul de ciudățenii prin secțiile de votare, însă „cazul tușiera democrației”, adus în prim plan de Ștefan Radu (pag. 8), din ediția pe luna iunie a Revistei ATENEU, atinge nu doar ridicolul cât mai ales tragismul întâmplării.

Scris neutru, cu suspans, ca în romanele polițiste, fără intervenții moralizatoare, gazetarul conduce secvențial, apelând la ironie, ceea ce presupune talent și experiență, întregul moment ce a paralizat secția de votare pentru cel puțin cinci-șase minute, care au părut, pentru cei prezenți, o veșnicie.



Misterul unei ștampile în plus a fost dezlegat până la urmă, totul a intrat în normalitate, fără repercusiuni care ar fi putut atinge penalul, dacă nu ar fi fost vorba decât de o nevinovată omisiune juvenilă.

De ce am insistat asupra acestei întâmplări tragico-hazlii, în acest spațiu destinat prezentării sumarului întregii reviste? Mai avem anul acesta încă trei runde de alegeri și, cu siguranță, alte mii de adolescenți vor vota pentru prima dată și mai este timp să le povestim care este rolul ștampilei și al tușierei în complicatul și responsabilul act din cabina de vot.

Dacă tot am vorbit de tineri, am remarcat, la pag. 2 o excelentă cronică de la un remarcabil eveniment cultural național, care a avut loc la Onești – „Zilele Culturii Călinesciene”, pe 14 și 15 iunie 2024, semnată de doi elevi, Adriana Enache și Darius Oprea, de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”, curat, obiectiv, îngrijit, cu multă și concisă informație. Este meritul coordonatorului rubricii, a conducerii revistei de a da girul și a promova tineri cu talent și aplecare spre cultură, care vor să lase semne meritorii în viața cosmopolitului oraș de pe Trotuș. Felicitări tinerilor viitori gazetari sau critici literari!

Este acolo în cronică și un semnal de alarmă: se întâmplă ceva cu marele om de cultură, formidabilul critic literar care a fost George Călinescu, cel care a este sărbătorit de peste 50 de ani în Onești, devenind patronul spiritual al orașului: nu se mai bucură de interes în rândul tinerilor, stăpâniți momentan de alte duhuri. De văzut. Citiți cronica cu titlul „Un regal cultural – din nou la Onești” și găsiți argumente.
Răzbate printre rânduri și titluri apropierea unei mari sărbători a revistei, se împlinesc, în august, 60 de ani de la reapariția revistei ATENEU, după o întrerupere de aproape 40 de ani, de la editarea primelor numere ale Ateneului Cultural, din 1925, fondat de George Bacovia și Grigore Tabacaru, eveniment remarcabil, care a marcat frumos, consistent și productiv cultura băcăuană, cultura națională.

Așadar, vă mai rețin atenția cu alte subiecte de interes: Marius Manta – Ioan Burlacu, spectacolul arhetipurilor (p. 4) și Madrigal, istorie şi revelaţie (p.7), Violeta Savu – Pictură sensibilă, lucidă şi puternică (p. 4), Ioan Dănilă – Româna spiritualităţii (p. 5), Ion Fercu – Vitraliu – 60 de aventuri seducătoare (p. 6). Ca în fiecare număr, nu lipsesc poezia, citim versuri de Adrian Alui Gheorghe și Carmen Secere (pp. 8 – 9), și cronica teatrală, Carmen Mihalache a fost prezentă și a scris două pagini de la frumoase festivaluri de teatru, de la Suceava, Buzău și Piatra Neamț, unde dregătorii locali au finanțat serios manifestări care au acoperit câte patru, cinci și chiar șase zile de teatru, simpozioane, expoziții și lansări de carte, adevărate sărbători ale spiritului, ale actorului, dramaturgilor, regizorilor și spectatorilor.

Am citit cu interes un excelent interviu, pe două pagini, cu Adrian Alui Gheorghe, poet, prozator, dramaturg, eseist, doctor în filologie, director de revistă, membru al USR: „Omenirea trece printr-un periculos proces de analfabetizare“ (pp. 14 – 15), semnat de Leonard Popa, dar și cronica de film „Farmecul discret al modestiei asumate” (p. 17), semnată de Marian Sorin Rădulescu, Constantin Călin – Între breviar şi jurnal (p. 19), Ionel Savitescu – Biblioteca lui Stalin (p. 20), Cornel Simion Galben – Personalităţi băcăuane: Valentin Rădulescu (p. 21), Ion Fercu – Prejudecăţile: infern şi provocare eternă (p. 22), Iulian Cătălui – Un jurnal teribil din anul Revoluţiei (p. 23) și Marius Manta – Brandy Barasch – În căutarea timpului trecut (p. 23).

.



spot_img

Alte titluri

spot_img

Ultimele știri