6 mai 2024
OpiniiEditorialRăzboiul combustibililor fosili

Războiul combustibililor fosili

La câte se spun despre conflictul din Ucraina, despre cei care l-au pornit și despre cei care l-ar întreține sau care s-ar afla în culise, nimic nu te mai miră. În noianul de informații și mai ales în atâta propagandă de război, plină de exagerări sau chiar de neadevăruri, e greu să distingi care ar fi cauzele lui reale. Nu m-am mirat, deci, nici când i-am auzit pe unii spunând că războiul este, de fapt, unul „al combustibililor fosili”. Că tocmai petrolul și gazele naturale finanțează conflictul, adică exact sursele care întrețin și amplifică și criza climatică.

Rusia este un furnizor foarte important de petrol și de gaze, mai puțin în SUA, mai mult în Europa. Dar asupra Rusiei au fost aruncate mari sancțiuni, între care unele vizează chiar importul de petrol și gaze.

Situația este însă încurcată, pentru că fără combustibilii fosili încă nu e ușor. Foarte recent, UE a luat hotărâri ferme în folosirea unei energii bazată pe arderea de astfel de combustibili și a recomandat strategii pentru energia verde. Ușor de zis, dar acum e și mai greu de aplicat de când cu situația din Ucraina. Iar diriguitorii statelor din UE privesc din nou cu ardoare la domeniile minier și petrolier, ba ar dezvolta și lanțul de microhidrocentrale, cu toate opreliștile impuse de protejarea mediului.

Cauzele acestei situații ar putea ține și de criza combustibililor, dar și de impactul energetic mondial. Iar până se vor lămuri lucrurile se simt deja efecte dezastruoase în economiile din lume. O resimt și cei mai dezvoltați economic.

Se simte și la noi și avem un exemplu chiar aici, aproape, la Borzești, unde un combinat, Chimcomplex, care face parte din Grupul industrial Chimcomplex, alături de instalațiile preluate de la fostul Oltchim Râmnicu Vâlcea, a anunțat că va reduce activitatea unor secții de producție. E drept, mai ales datorită impactului negativ al instabilității energetice mondiale, dar Chimcomplex este și exportator, iar unele produse merg și în Federația Rusă. Cei de la Borzești susțin că exporturile în Rusia reprezintă sub 1% din totalul vânzărilor Grupului în anul 2021, dar presa scrie că Chimcomplex se află printre cei mai mari exportatori din România (locul al 16-lea) și se numără astfel afectată de restricții asupra marelui vecin din est.

În Ucraina, din păcate, încă bat armele și se văd explozii grozave. Dar și dacă acolo acestea vor tăcea, „războiul” va continua în plan economic mondial. De petrol și gaze nu ne putem lipsi chiar atât de ușor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri