Duminica acesta supune la probe lealitatea certitudinilor noastre. Sentințele Mântuitorului Hristos cu noi, cei ce credităm nădăjduind să luăm înapoi, care iubim pentru că suntem admirați, care facem bine pentru că primim gratitudine, scoate în lumină obiceiuri prin care ne credem prețioși, neatenți fiind la valorile adevăratei iubiri. Cum să-i poți iubi pe vrăjmașii tăi, când din tine-ți faci un potrivnic? Poate doar Dumnezeu, Cel milostiv, ne-ar putea inspira, dacă nu I-am reproșa toate ratările noastre: în iubire, în facerea de bine ori în familie…
Aș dori, în cele ce urmează, să ne oprim asupra unui aspect esențial: care este raportul dintre libertatea lui Dumnezeu și libertatea omului. De la bun început, însă, trebuie să admitem faptul că libertatea absolută și necondiționată aparține doar lui Dumnezeu, în timp ce autonomia umană este întotdeauna determinată și, în consecință, una care nu poate fi absolută. Dumnezeu nu trăiește în cadrul unor categorii. El este! El nu este definit și influențat în niciun fel de vreo necesitate interioară sau de circumstanțe exterioare, nici în actul de creație și nici în relațiile cu lumea. El nu este constrâns nici din interior și nici din afară. El nu este niciodată, dacă-mi permiteți, la timpul trecut. Este întotdeauna în mod suprem și activ.,
Omul, dimpotrivă, nu își alege și nu își definește natura. Natura umană, oricare ar fi măreția vocației sale, este un dat. Nu există decât un punct în care omul posedă putere fără limite. Acesta este actul care-i permite a da, sau nu, inima sa. Sfântul Maxim Mărturisitorul, exprimându-se cu privire la libertate, ne arată că Dumnezeu poate totul, în afara unui singur lucru: El nu poate constrânge niciuna dintre creaturi să iubească, pentru că a iubi reprezintă libertatea absolută. În afara unei libertăți supreme, care să se poată refuza sau da, actul iubirii este imposibil.
Într-un pasaj din cartea profetului Isaia, citim că înainte chiar de a distinge binele de rău, Copilul care va fi Mântuitorul lumii, din iubire va alege binele tuturor. Doar o ființă perfect normală și sănătoasă nu poate să se înșele atunci când alege Viața, Binele și pe Dumnezeu, contra morții, distrugerii și a răului. Iar dacă Hristos ne iubește în ciuda răutăților noastre, și noi suntem datori cu iubire. Nu cu îngroșarea rândurilor vrăjmașilor. Căci, involuntar, fiind plini de ură, ne pricinuim un rău care ne devorează pe interior. Așadar, iubirea! Îndrăzniți!
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
