10 octombrie 2024
ReportajRadu Beligan a revenit acasă, în comuna Filipești

100 de ani de la naşterea Marelui Actor

Radu Beligan a revenit acasă, în comuna Filipești

„M-am născut odată cu România Mare şi sunt ombilical legat de ea. Îl rog pe Dumnezeu să aibă grijă de ea.”

Radu Beligan s-a născut pe 14 decembrie 1918, la ora 19.45, în satul Galbeni, comuna Filipeşti. Era ziua Sfântului mucenic Filimon, patronul şi ocrotitorul actorilor. Nu a ajuns să trăiască un secol, însă l-a marcat definitiv prin întreaga lui muncă: actor, scriitor, regizor, director de teatre, constructor de teatre, traducător, eseist, patriot. Un mare intelectual, un mare om de cultură, pentru care viaţa a însemnat iubire. Iubire de oameni, de ţară, de carte, de Dumnezeu.



Cu doar câteva zile înainte, pe 9 decembrie, în satul în care s-a născut, la Casa de Cultură din Filipeşti care-i poartă numele, a avut loc un mare eveniment, la care au participat foarte mulţi consăteni de-ai lui, dar şi prieteni actori, scriitori, regizori, oficialităţi locale şi judeţene.

La iniţiativa primarului comunei, Petrică Lungu, însă cu sprijinul fiicei actorului, Anamaria Beligan, în una dintre sălile instituţiei de cultură a fost înfiinţat, amenajat şi dotat un Centru muzeal, dedicat şi în memoria actorului Radu Beligan. Toate exponatele au fost donate de Anamaria Beligan, de la biroul de lucru al maestrului, la mese şi fotolii, până la o mare bibliotecă, care însumează sute de volume, cărţi de o mare valoare, care i-au aparţinut omului de cultură Radu Beligan, diplome, medalii, titluri academice, fotografii, afişe de la marile spectacole care au îmbogăţit teatrul românesc, multe alte obiecte care au făcut parte din viaţa marelui actor.

La inaugurarea şi sfinţirea Centrului muzeal au participat şi au tăiat panglica Ioan Apostol, fost primar al comunei mulţi ani, cel care a construit, în perioada 1976-1979, Casa de Cultură şi i-a dat numele „Radu Beligan”, Constantin Avram, deputat, ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, Gheorghe Popa, secretar de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prefectul judeţului, Maricica Coşa, Adrian Popescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, actorul George Mihăiţă, şefi de instituţii judeţene, primari ai unor localităţi din judeţul Bacău, consilieri judeţeni şi locali. „Astăzi, aici, se scrie o pagină de istorie.

Aţi făcut un lucru minunat pentru una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii române, ale teatrului românesc. Meritul este al doamnei Anamaria Beligan, al primarului acestei localităţi, care au făcut posibilă înfiinţarea acestul Centru muzeal, care să ne amintească mereu şi mereu de faptul că şi aici se nasc oameni mari, oameni hărăziţi cu talent, har şi iubire”, a spus prefectul Maricica Coşa.

La rândul lui, Ioan Apostol, a rememorat anii în care s-a muncit din greu pentru ridicarea lăcaşului de cult, prin contribuţia locuitorilor satului, care a costat 3,2 milioane de lei. „După aceste două realizări, cred că e timpul, şi promit că mă voi implica, să ridicăm şi un bust, aici, în faţa Casei de cultură, marelui actor, prietenul şi consăteanul nostru”, a spus fostul primar, în aplauzele publicului.

Apoi, a fost difuzat și filmul Radu Beligan, „Legenda Comediei”, producție a Teatrului de Comedie – instituție înființată de marele actor, iar George Mihăiță, actualul director al Teatrului de Comedie, a prezentat recitalul „Mihăiță, Reconstituirea unei vieți”.

Fațada clădirii Casei de Cultură „Radu Beligan” din comuna Filipești a fost pictată de Lucian Sandu Milea, unul dintre cei mai apreciați muraliști, ales personal de către Anamaria Beligan, cu sprijinul căreia s-a realizat și această investiție.

„Nu vă încăpăţânaţi să cuceriţi marile premii. Mulţumiţi-vă cu bucuriile mărunte. Ele există pentru fiecare dintre noi. Din plin.”

Cuvinte emoţionante a spus şi Gheorghe Popa, născut, şi el, pe aceste locuri: „Dragi consăteni, am venit să vă spun că Radu Beligan n-a murit. Am venit să vă spun că Radu Beligan nu poate să moară. Am venit să vă spun că ostenit de atâta zbucium se odihneşte. Sunt cuvinte care potrivesc atât de bine lui Radu Beligan, deşi ele au fost rostite de Barbu Delavrancea despre Ion Luca Caragiale, care este atât de strâns legat de viaţa şi cariera lui Radu Beligan.

Va trebui să medităm mult în timpul care urmează asupra acestui moment, pe care eu îl consider aici, la Galbeni, la Filipeşti, un moment istoric. Veşnicia s-a oprit o clipă pentru a ne răgazul să discutăm astăzi, aici, împreună, cu consăteanul nostru Radu Beligan, care se află în sală, care ne priveşte, care ne aude şi simte, ca noi toţi, ce înseamnă să fii patriot, să-ţi iubeşti ţara, aşa cum a făcut-o Radu Beligan, care s-a născut odată cu România Mare.

Îmi spunea, şi ne spunea, că este bine să nu treacă o zi fără să spui un cuvânt bun unui om. Asta era măsura Omului, acesta a fost Radu Beligan şi de aceea l-au iubit milioane de oameni, pentru omenia lui, pentru talentul lui, pentru inteligenţa lui.”

„Suntem la capătul a doi ani de eforturi susținute, cu sute de ore de muncă voluntară. Dar nimic nu mai contează. Suntem foarte fericiți. E un vis transformat în realitate. Cred că cineva acolo sus… se bucură, odată cu acest soare care ne încântă azi, după atâta frig și ceață. Mulțumesc din suflet locuitorilor comunei Filipești care, prin Consiliul Local și, mai ales, prin primarul lor Petrică Lungu, ne-au sprijinit în tot acest demers. Tot ce se întâmplă azi aici este doar un început al unei lungi colaborări. Acest Centru muzeal va fi un centru de cultură vie, de educație, de informare, în special a tineretului, în legătură cu marea noastră cultură și tradiție teatrală. Tatăl meu credea în descentralizarea culturii și eu îl secondez. De aceea, sperăm ca tot ce se găsește aici să fie accesibil tuturor. Promitem că vom face posibil ca acest vis să continue și să se fructifice cu ajutorul oamenilor dragi, dar și al «Asociației Radu Beligan», pe care am înființat-o în acest an, pentru ca uniți obținem mai multe decât o putem face singuri.
În acest mic muzeu se află deja spiritul tatălui meu, dar și o parte din sufletul meu. Eu îl regăsesc aici, regăsesc camera lui de lucru, cu biroul lui, mediul lui de creație, cu o parte din cărțile pe care le iubea atât de mult, venera pur și simplu pagina scrisă. Aici e o bucățică din el, sunt obiecte atinse de el, toate cu o încărcătură magică. A iubit enorm locul în care s-a născut și a făcut primii pași, aici, la Filipești.”
Anamaria Beligan

„A fost un moment extrem de emoţionant la Casa de Cultură «Radu Beligan» din Filipeşti, odată cu inaugurarea acestui Centru muzeal dedicat tatălui meu. Nu mă aşteptam la aşa ceva, am ajuns doar cu câteva clipe înainte de a începe. Sunt foarte fericită că sunt aici, locul unde s-a născut tatăl meu. Sunt recunoscătoare surorii mele Anamaria, pentru tot ce a făcut, tuturor celor care au fost implicaţi în realizarea acestui frumos şi sugestiv Centru muzeal, este, dacă vreţi, un adevărat muzeu. Mulţumesc domnului primar al comunei Filipeşti care a avut această iniţiativă. Este emoţionant ca la 100 de ani de la naşterea tatălui nostru să se realizeze aşa ceva, să fie prezentă, în această zi frumoasă, atâta lume care l-au cunoscut şi iubit pe Radu Beligan. Sunt foarte mulţumită, mai ales că astăzi este şi ziua mamei mele. Cu siguranţă voi mai reveni, am obligaţia morală să mai vin, nu mă aşteptam ca pentru oamenii de aici să însemne aşa mult numele şi personalitatea lui Radu Beligan.”
Lamia Beligan

„Este un eveniment deosebit, care așează comuna noastră pe panoul de onoare al localităților care știu să păstreze și să transmită viitorului valorile spirituale care definesc cultura acestui neam. Radu Beligan este una dintre aceste valori, care s-a născut aici, în satul Galbeni, actualmente Filipești. Pentru noi, Moș Crăciun a venit mai devreme anul acesta și ne-a adus în dar un colțișor din Beligania, insula ideală pe care și-a imaginat-o Maestrul, unde Cuvântul și Tăcerea sunt drămuite cu înțeleaptă măsură și unde singura lege pe care trebuie s-o respecți sub jurământ este cea a bunului simț. Am să închei prin a-l cita pe marele maestru care spunea: «Dacă viața este o călătorie scurtă, trebuie să încercăm să o facem la clasa I», unde aș adăuga… zic eu, și prin gara Galbeni, comuna Filipești, județul Bacău, unde Radu Beligan a venit… acasă, prin acest Centru muzeal dedicat marelui actor, supranumit, pe bună dreptate, «patriarh al culturii române» .”
Petrică Lungu, primarul comunei Filipești

„Am venit cu mari emoţii pentru că între mine şi domnul Radu Beligan a existat o relaţie de prietenie, l-am iubit foarte mult, el m-a debutat în teatru, când eram în anul patru de facultate, în piesa «Chiriţa în provincie”. Şi aşa cum ne spunea mereu că trebuie să ne caraterizeze iubirea, cum frumos s-a spus şi aici, am făcut câteva gesturi de iubire pentru dumnealui. Când a devenit directorul Teatrului de Comedie, teatru înfiinţat de dumnealui, am denumit sala marea a teatrului «Radu Beligan», l-am sărbătorit la împlinirea vârstei de 90 de ani la Banca Naţională a României, împreună cu Mugur Isărescu, şi atunci mi-a spus că îmi predă mie ştafeta de director al Teatrului de Comedie. Ne-am întâlnit de enorm de multe ori şi de fiecare dată am avut ce să ne spunem, dar mai ales am avut ce să învăţ de la domnia sa. A fost un privilegiu pentru mine să-l cunosc. Şi pentru că această Casă de cultură trebuie să fie vie, am promis celor de aici că voi reveni cu un spectacol, am promis sub cuvânt de onoare şi sigur voi reveni. Sunt oameni minunaţi care m-au impresionat şi îi iubesc deja foarte mult pentru tot ce au făcut şi fac pentru Meşterul Radu Beligan, cum frumos i-a spus Marin Moraru, un alt mare actor al scenei româneşti.”
George Mihăiţă

Al doilea eveniment deosebit pentru Filipești a fost, în an aniversar, 50 de ani de la înființarea comunei în actuala componentă, lansarea Monografiei cu titlul „Povestea unor locuri”, realizată de Elena Isabelle Tamba, fiica dascălilor Elena și Constantin Tamba, profesori din comună. O monografie care sistematizează informații document despre aceste locuri, de către un cercetător principal ldr. în Departamentul de Lexicologie-Lexicografie, de la Institutul de Filologie Română „A. Philppide” al Academiei Române – Iași, asupra căreia vom reveni într-o ediție viitoare.

Programul Asociației „Radu Beligan” pentru zilele următoare:

• 12 decembrie, ora 18.00 – Muzeul Național al Literaturii Române, sala Perpessicius – Radu Beligan, om de carte. Prezintă: Elena Loreta Popa, Raluca Tulbure, Anamaria Beligan. Cu participarea-surpriză a unor personalități îndrăgite din lumea teatrului și a literelor.

• 13 decembrie, ora 19.00 – Teatrul de Comedie – lansarea expoziției Oanei Maria Cajal, Radu Beligan – gânduri în oglindă. Vor vorbi: Sanda Vișan, Irina Margareta Nistor, Oana Maria Cajal, Anamaria Beligan. Inaugurarea Premiului Radu Beligan, care va fi decernat unui tânăr actor al scenei românești.

• 14 decembrie, ora 11.00 – Academia Română, aula Heliade Rădulescu – acțiune omagială la care vor participa: acad. Răzvan Theodorescu, actrițele Simona Bondoc și Valeria Gagialov, regizorul Grigore Gonța, ambasadorul Andrei Magheru, scriitoarele Oana Maria Cajal și Anamaria Beligan.

• 14 decembrie, (ora urmează a fi anunțată) – Teatrul Național București – conferință, inaugurarea unei expoziții dedicate maestrului, lansarea albumului Radu Beligan 100.

Gheorghe Bălțătescu
Roxana Neagu



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img