20 iulie 2024
OpiniiHublouPuterea sentimentului de compasiune

Puterea sentimentului de compasiune

Ceea ce n-am reușit să înțeleg sub nicio formă este înverșunarea unor oameni care atacă aproape orice părere, atitudine care nu le aparțin. Nu știu de unde țâșnește nevoia asta a lor de a fi agresivi, intoleranța asta virulentă. Mie mi se pare evident că nu putem avea aceleași păreri, aceleași gusturi, iar diferențele chiar mi se par interesante, pentru că ele dau culoare vieții. De ce să te agiți inutil, să contrazici vehement puncte de vedere, să jignești și să dai verdicte, când mult mai simplu este, de pildă, să nu citești, să nu te uiți la ce nu-ți place, că doar nimeni nu te obligă. Treci mai departe, alege altceva, oferta de informație, de divertisment e imensă la ora actuală. În legătură cu subiectul meu de data trecută, pornind de la cartea „Hoții de atenție. De ce nu te poți concentra” a lui Johann Hari, cred că e foarte important să stabilim cum vrem să trăim în lumea asta în continuă schimbare, și care ne suprasolicită. Pentru că, vrem nu vrem, creierul  nostru, după cum spun oamenii de știință, are niște limitări. Astfel că nu te poți gândi decât la un lucru, cel mult două, în același timp. Dar ca să faci ceva cu absolută competență și creativitate, ar trebui să te concentrezi doar la unul singur, de fapt. Iar când vine vorba despre tehnologie, mi se pare de bun simț să ne orientăm spre cea care ne vine în ajutor, nu care lucrează împotriva noastră. De ce ar vrea oamenii să fie înlocuiți de roboți? Nimic nu mi se pare mai stupid și mai periculos, totodată. De că să fii victima unor realități virtuale? Și aici, Hari îl citează pe un profesor, Sunna Leland, care dezvăluie cum elitele lumii își țin departe copiii de sistemele de realitate virtuală. El spune că aceste odrasle privilegiate merg la cele mai progresiste școli, că sunt trimise câteva săptămâni pe an în ashramuri de meditație și că de ei se ocupă în mod special instructori de yoga ce vin la ei zi de zi, învățându-i cum să-și protejeze atenția. În timp ce populația majoritară este manipulată cu mijloacele noilor tehnologii. O să mi se spună că asta se știe. Și atunci, de ce oamenii nu se împotrivesc, mă tot întreb. De ce vor să trăiască artificial și nu autentic? De ce lasă, de bunăvoie, ca mințile să le fie controlate? Sigur, știu răspunsul, era o întrebare retorică. Pentru că e mai ușor să te complaci într-o situație, văzând numai partea plăcută, deși ea este doar o iluzie, decât să lupți ca să-ți păstrezi capul pe umeri și mintea clară.  Și, apropo de atacurile despre care vorbeam la început, referindu-mă la cele de pe rețele, sigur că este mai ușor să faci genul ăsta de acțiune de la distanță și sub diferite identități fictive, dar la ce bun? Am citit despre această capacitate de a răni de la distanță, mult mai mare decât dacă ai fi față în față cu persoana pe care o insulți, pentru că nu vezi efectele actului tău și nu suporți consecințe, iar faptul ăsta mi se pare îngrozitor. Dintotdeauna, primitivismul, abuzul emoțional m-au înspăimântat, pentru că l-am văzut și la oameni care au trecut prin școli înalte, fiind inteligenți în mod evident, capabili, dar în același timp rămânând captivi instinctelor primare. Narcisici, egoiști, îi bănuiesc că suferă de nefericire cronică, de fapt, fiind incapabili de dăruire, de recunoștință, de generozitate, de blândețe. Sunt oameni cărora le lipsește empatia, compasiunea, care nu văd lumea decât prin proprii lor ochi și ținând cont numai de dorințele, de scopurile, de poftele lor. Or, așa după cum am auzit că a spus recent, la o vizită în România, în „Capitala Europeană Culturală” Timișoara, marele scriitor turc Orhan Pamuk, „sentimentul de compasiune e cel care face civilizația noastră să meargă mai departe”.





spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri