25 aprilie 2024
ActualitateProtest spontan la Chimcomplex

salariații vor reînnoirea Contractului Colectiv de Muncă, dar și condiții salariale mai bune

Protest spontan la Chimcomplex

Luni, 10 februarie, salariații societății Chimcomplex Borzești au protestat spontan în fața pavilionului central unde urma să înceapă o ședință de negociere privind încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă, dar și îmbunătățirea condițiilor salariale. Negocierea cu liderii Sindicatului Chimistul din combinat a fost oprită, iar președintele societății, omul de afaceri Ștefan Vuza, prezent la aceste negocieri, a ieșit să discute cu protestatarii.

„Vă rog – le-a spus Ștefan Vuza salariaților (foto) – să vedeți și lucrurile bune pe care le facem în acest combinat. Eu țin la acest combinat și vreau să funcționeze în echilibru, însă am de ales între a gândi pe termen lung cum facem ca toată lumea să avem siguranța locurilor de muncă și o creștere când vom avea resurse sau hai să mărim salariile dintr-odată, apoi să închidem fabrica într-o lună sau două sau trei luni”.
Ștefan Vuza i-a sfătuit pe salariați să cântărească bine între ceea ce spun sindicatele și ce li se prezintă de la conducerea combinatului. Președintele societății crede că până acum s-a greșit că între conducere și salariați nu s-a făcut o comunicare mai bună, că s-au spus vrute și nevrute de către mulți.

Președintele Vuza spune că de la sindicat i s-a cerut o majorare efectivă a salariilor cu o mie de lei, nu aplicarea unei variante cu vaucere de vacanță și altele asemenea. Liderul sindicatului, Anișoara Mondan, susține că pe aceste solicitări ar trebui făcută o negociere, opinie împărtășită și de Ștefan Vuza, dar președintele societății ar vrea să i se indice și sursa fondurilor pentru o majorare salarială.



Totul până la salarii

Protestatarii i-au arătat președintelui societății fluturașii de salarii, pe care se văd mai ales sume nete de 1.700 de lei. Ștefan Vuza le-a reamintit că atunci când conjunctura economică a fost mai bună s-a procedat și la majorări salariale, oamenii susțin însă că nu a fost suficient.
Sindicatul Chimistul de la Borzești vrea negocieri cu patronatul, dar problema este că în celălalt combinat preluat recent de la Oltchim Râmnicu Vâlcea mai este un sindicat, care a deschis o acțiune în instanța de judecată pentru a demonstra că ei sunt reprezentativi pe linie sindicală în noul holding creat (la Oltchim sunt circa 1.100 de salariați, la Borzești circa 800). Ștefan Vuza crede că trebuie ținut cont și de această acțiune în instanță până la negocieri clare.

Salariații cer o majorare clară a salariului, nu adăugarea la cât a unor vaucere de vacanță, tichete de masă și tichete cadou. Ștefan Vuza le-a explicat oamenilor că tichetele și vaucerele reduc fiscalizarea veniturilor impusă de stat și tot e mai bine pentru ambele părți. A majora efectiv salariile înseamnă un efort pentru combinat. Dar salariații se gândesc și la contribuțiile la pensii și la majorarea permanentă a prețurilor pe piață.

Ștefan Vuza le-a amintit salariaților că în prezent conjunctura pe piața clorosodicelor nu este bună, iar combinatul lucrează în pierdere.
„Noi nu solicităm pomeni – a opinat Anișoara Mondan. Noi vrem să fim plătiți corect pentru munca pe care o prestăm, într-un domeniu greu, cum e industria chimică”.

Discuțiile au continuat, la Borzești, dar ambele părți, puse inopinat față în față, promit să negocieze cererea salariaților reprezentați de Sindicatul Chimistul

Vom reveni cu date noi despre situația creată la Chimcomplex și, evident, cu o opinii și din partea patronatului și a sindicatului față de revendicări și față de evoluția lucrurilor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri