25 aprilie 2024
ActualitateProprietarii Dedeman au cumpărat aproape un sfert din acţiunile Alro

Proprietarii Dedeman au cumpărat aproape un sfert din acţiunile Alro

Pavăl Holding, supranumit de comentatori „vehiculul de investiţii” al fraţilor Dragoş şi Adrian Pavăl, proprietarii retailerului Dedeman, a devenit acționar semnificativ la societatea Alro Slatina. Pavăl Holding a cumpărat la Alro un pachet de 23,16% din acțiuni – a anunțat, la Bursa de Valori București, Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație al producătorului de aluminiu.

Prețul mediu acțiunii Alro a fost, în ziua tranzacției, de 3 lei, astfel încât, la cele peste 165 de mii de acțiuni preluate suma investită se apropie de 500 de mii de lei. Ziua tranzacției, 19 decembrie, a fost una de scădere accentuată a bursei din București.

La jumătatea verii acestui an, acționari semnificativi ai companiei Alro erau raportați compania Vimetco N. V., din Amsterdam, cu peste 84% dina acțiuni, și Fondul Proprietatea, cu peste 10%. Vimetco N.V. a derulat, acum, o ofertă de vânzare de tip plasament privat accelerat a unui pachet de aproximativ 33,77% din acţiunile Alro și va deţine în continuare circa 54,19% din capital.



Fraţii Pavăl au făcut, în ultimii ani, mai multe achiziţii, de la companii energetice la clădiri de birouri. Astfel, au investit în proiectului The Bridge, cea mai mare tranzacţie de office de pe piaţa locală, dar controlează și 59% din producătorul de cărămizi Cemacon Cluj, prin firmele lor PIF Industrial şi Dedeman. Cei doi investitori deţin și două pachete de câte apoximativ 5% din companiile energetice Electrica, Transelectrica şi Conpet.

Dragoş şi Adrian Pavăl au înfiinţat recent Pavăl Holding, o companie cu un capital social de un miliard de euro, cea mai mare deţinere directă a unor antreprenori români. Pavăl Holding este și cea mai mare companie înfiinţată în 2018 după valoarea capitalului social şi este deţinută de Dragoş Pavăl în proporţie de 60% şi de Adrian Pavăl de 40%.

Alro, înființată în anul 1961, face parte dintr-un grup integrat pe verticală care produce aluminiu. Compania face parte din grupul internaţional industrial şi de investiții Vimetco N.V. Clienţii Alro SA sunt utilizatori finali şi comercianţi de metale atât din România, cât şi din întreaga lume.

Peste 80% din producţia realizată de Alro este comercializată pe piaţa internaţională prin intermediul Bursei de Metale de la Londra şi în baza contractelor directe pe termen lung cu clienţi din 25 de ţări. State din Uniunea Europeană (Italia, Grecia, Austria, Ungaria etc.), precum şi Turcia, ţările balcanice şi Statele Unite ale Americii reprezintă principalele pieţe de desfacere pentru produsele Alro.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri