“Primăvara” libiană

S-au împlinit, recent, șase ani de la izbucnirea războiului civil din Libia, război care a pus capăt regimului Gaddafi și care nu s-a sfârșit nici astăzi, aruncând țara în haos.

Nu mai este un secret faptul că revoltele din lumea arabă care au schimbat regimurile din zonă nu și-au avut rădăcinile în interiorul acelor țări, ci au fost mișcări clocite în laboratoarele serviciilor secrete occidentale. Egipt, Tunisia, Libia, Siria, sunt doar câteva exemple în care țările occidentale au finanțat revoluții armate pentru debarcarea “dictatorilor”.

“Revoluția” libiană a început la Benghazi în februarie 2011 și a cuprins estul țării. În martie, când forțele guvernamentale au încercat să intervină, mai multe state – Franța, Marea Britanie, SUA, Canada, Italia, Iordania, Qatar, Emiratele Unite și Suedia – au impus o zonă de interdicție aeriană în Libia și au lansat atacuri asupra trupelor regimului. În octombrie deja trupele guvernamentale erau înfrânte, Gaddafi omorât de “revoluționari” iar țara a căzut pradă haosului, diversele formațiuni combatante victorioase începând să se lupte între ele.

În 2011, statul libian deținea active în valoare de 600 de miliarde de dolari, între care conturi de 200 de miliarde în străinătate, plus rezervele de aur și argint. Astăzi nu mai are nimic. O treime din populație s-a refugiat, zeci de mii de oameni sunt în închisori, școlile nu funcționează, nu există curent electric, nu există poliție, justiție, servicii publice.

Occidentul și-a recunoscut – formal – greșelile pe care le-a făcut în Libia. Dar asta nu ajută cu nimic. Formațiunile paramilitare se înfruntă în continuare, țara nu este guvernată, populația trăiește într-o continuă teroare.

Saddam Hussein este mort, Muammar Gaddafi e mort, Hosni Mubarak a fost cât pe ce sa fie omorât și el, dar nu mai e la putere. Dar în Irak, Libia și Egipt nu e nici pace și nici democrație. Și atunci pentru ce au fost dați jos? Răspunsul îl putem afla dacă ne uităm cine exploatează astăzi bogățiile acestor țări.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"