27 aprilie 2024
ActualitatePrimarul din Prajesti a dat in judecata Consiliul local al comunei

Primarul din Prajesti a dat in judecata Consiliul local al comunei

Primarul localitatii Prajesti, Eugen Antica, a dat in judecata Consiliul Local, fiindca a respins adoptarea Proiectului de hotarâre privind rectificarea Bugetului de venituri si cheltuieli al comunei Prajesti pe anul 2013.

Dupa cum a explicat primarul, este vorba despre mai mult de 500 de milioane de lei vechi pentru plata salariilor profesorilor la final de an, precum si de circa o suta de milioane de lei vechi pentru plata unor arierate. Banii provind de la rezerva bugetara a Consiliului Judetean si ar fi suplimentat bugetul comunei.

Cu toate acestea, in sedinta Consiliului Local Prajesti, care a avut loc marti, 26 noiembrie, si la care au participat opt dintre cei noua alesi locali, s-au iscat discutii aprinse pe marginea sumelor. Totul a pornit de la nedumerirea consilierului local Petre Damian Jicu, viceprimarul comunei, privind diferenta dintre veniturile proprii estimate in septembrie, adica 425 mii lei, si cele 547 mii lei care apar in noul proiect de hotarâre. Contabila primariei i-a explicat ca diferenta reprezinta sume provenite din fondurile alocate de la bugetul de stat.



Discutiile insa au continuat si s-au detaliat pe responsabilitatile primarului, contabilei, consilierilor locali. Intr-un final, proiectul a fost respins, iar primarul a reactionat imediat.

“Am dat in judecata Consiliul Local, pentru ca instanta sa ii forteze pe consilieri sa aprobe bugetul. Altfel, salariile profesorilor nu vor putea fi platite”, a declarat primarul Eugen Antica. Instanta, insa, ar trebui sa se pronunte foarte repede, pentru ca profesorii ar putea ramâne fara salarii, victime colaterale ale scandalurilor ce macina autoritatile din comuna Prajesti.

Impartite in doua tabere, ale primarului PDL si viceprimarului USL, autoritatile se sicaneaza in permanenta cu plângeri in instanta si la alte autoritati de control ale statului, in principal pe tema cheltuirii banilor publici.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri