Primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, a anunțat marți seară o serie de măsuri pe care le consideră necesare după criza apei din weekend și a precizat că a cerut demisia managerului Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB).
Potrivit edilului, printre măsurile propuse se numără elaborarea unui manual de intervenție pentru orice avarie, cu proceduri și responsabilități clare, precum și înființarea unei celule permanente de criză, formată din specialiști.
Viziteu a mai anunțat că a solicitat o expertiză tehnică la Stația de Demanganizare, pentru identificarea vulnerabilităților sistemului și stabilirea cauzelor pentru care nu a fost produsă suficientă apă în timpul crizei.
„Criza apei din weekend nu poate rămâne doar o criză despre care vorbim. Trebuie să fie momentul în care schimbăm modul în care funcționează Compania Regională de Apă”, a transmis primarul.
O altă măsură vizează identificarea unei surse alternative de apă pentru municipiul Bacău. Primăria analizează inclusiv posibilitatea captării apei din râul Bistrița, tratării acesteia și folosirii ei ca sursă alternativă în cazul unor viitoare avarii.
Primarul a subliniat că măsurile ar trebui aplicate indiferent de persoana care va conduce CRAB, argumentând că un serviciu public esențial trebuie să funcționeze pe baza unor proceduri clare, a investițiilor și a responsabilității instituționale.
În același mesaj, Viziteu afirmă că, după informațiile prezentate în cadrul unei ședințe tehnice desfășurate luni, a cerut demisia managerului CRAB. Edilul susține că nu a fost informat că acesta și-ar fi înaintat demisia.
„Aflu, în schimb, că, în al 12-lea ceas, managerul companiei convoacă o conferință de presă”, a mai transmis primarul.
Viziteu consideră că reprezentanții companiei ar fi trebuit să comunice public în perioada în care locuitorii au rămas fără apă, atât înainte, cât și după întreruperile furnizării și în timpul lucrărilor efectuate.




















