26 aprilie 2024
ActualitatePrevenirea furturilor in autoturisme, în atenția polițiștilor băcăuani

Prevenirea furturilor in autoturisme, în atenția polițiștilor băcăuani

În această perioadă Inspectoratul de Poliţe Judeţean Bacău desfășoară activități de prevenire a furturilor din autoturisme.

Astfel, polițiștii informează cetățenii județului cu privire la măsurile ce pot fi luate de către aceștia în vederea prevenirii victimizării prin infracțiunile contra patrimoniului, respectiv furturi din auto.
Permanent, poliţiştii avertizează cu privire la minimele măsuri de precauţie pe care cetăţenii trebuie să le cunoască şi să le pună în practică pentru a-şi proteja proprietatea privată. Cetăţenii trebuie să conştientizeze faptul că ei sunt în principal responsabili pentru siguranţa personală, pentru siguranţa comunităţii.
Având în vedere că se apropie Sărbătorile de Iarnă trebuie să ţinem cont de câteva aspecte specifice acestei perioade. În principal luna decembrie este o perioadă a cumpărăturilor, zona complexelor de magazine şi a pieţelor fiind mult mai aglomerată. Cetăţenii vor face cumpărături pe care de multe ori le vor lăsa, pentru perioade mai mici sau mai mari în maşină. Implicit va creşte riscul ca aceste autoturisme să fie ţinta hoţilor.
Pe aceasta cale, recomandăm cetăţenilor să evite pe cât posibil astfel de situaţii şi să nu ofere ocazia infractorilor de a acţiona.
Aveţi grijă de bagajele şi cumpărăturile dumneavoastră, nu le lăsaţi la vedere în autoturisme şi mai ales nu le lăsaţi peste noapte în maşini.
Ar fi ideal să parcaţi autoturismele în locuri bine iluminate sau în parcări păzite.
Proprietarii de autovehicule trebuie să înțeleagă că: hoţii folosesc metode precum spargerea geamului lateral, forţarea butucului încuietorii portierei sau efectiv deschiderea portierei/portbagajului lăsat neasigurat; bunurile sustrase sunt în general telefoane mobile, portofele cu bani, acte, genţi, poşete, laptopuri, obiecte vestimentare, bagaje, etc; Există numeroase situaţii în care bunul vizat de infractori este de o valoare foarte mică (geantă sau portofel gol/cu acte de exemplu, mărunţiş), mai însemnat fiind prejudiciul provocat prin avarierea autovehiculului decât prin furtul obiectului propriu-zis.
Nu uitaţi că infractorii vor profita de fiecare clipă de neglijenţă în ceea ce priveşte autovehiculul dumneavoastră, astfel că, mai mult interes pentru protecţia bunurilor ce le deţineţi vă scuteşte de neplăceri!



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri