Dragoș Pavăl, președintele companiei Dedeman din Bacău, a fost premiat la Gala Biz 18 organizată de publicația Biz și la care au participat peste 200 de top manageri, antreprenori, oameni de cultură şi inovatori din diverse domenii.

Președintele Dedeman a primit premiul la categoria „Antreprenoriat”, alături de Marius Ghenea – director de investiții la 3TS Capital Partners, Radu Timiș – CEO al Cris-Tim, Felix Pătrășcanu – Managing Partneral FAN Courier, Dan Ostahie – fondator și CEO al Altex, Dan Șucu – fondatorul Mobexpert și Mihai Marcu – preşedintele Consiliului de Administrație al MedLife.

Revista Biz a aniversat 18 ani de când scrie despre cei mai importanți lideri din peisajul de business și cultură din România, iar la Gala Biz Awards s-au decernat premii pe categoriile leadership, antreprenoriat, inovație, publicitate, cultură & design și au fost premiați 21 dintre cele mai respectate şi performante personalităţi din aceste domenii.

Biz s-a impus prin realizarea unor importante studii și topuri în parteneriat cu agenții de research, pe cele mai importante domenii de activitate din România: Top 50 companii performante, Anuarul directorilor de marketing, Top 20 companii IT pentru care merită să lucrezi, Topul agențiilor de PR din România, Brand Ro sau BizTech.

Alte articole