25 aprilie 2024
OpiniiEditorialPresă liberă, securitate pentru toți

Presă liberă, securitate pentru toți

Luni, 3 mai, a fost marcată în calendare a doua zi din an în care sărbătorim libertatea presei, Ziua Mondială a Libertății Presei. Mai mulți colegi de breaslă au fost de părere că nu se cuvine să trecem sub tăcere evenimentul, pe care îl prețuim și noi, ziariști din presa băcăuană, dar și membri ai Filialei Bacău-Neamț a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR).

Acum doar două săptămâni am consemnat încă un eveniment similar, pentru că în calendar sunt două zile dedicate libertății presei. Cel din 3 mai a fost declarat pe 23 decembrie 1993 de Adunarea Generală a ONU, în urma unei recomandări adoptate la a XXVI-a sesiune a Conferinței Generale a UNESCO, în 1991. ONU a declarat marcarea acestei zile pentru a aduce în atenția publică importanța și necesitatea respectării libertății de exprimare, ca o componentă fundamentală a drepturilor omului. Pe 3 mai 1991 a fost semnată „Declarația de la Windhoek” (Africa de Sud), care sublinia că „o presă liberă, pluralistă și independentă este o componentă esențială a oricărei societăți democratice”.

Dar tot în 1991 Organizația „Reporteri fără frontiere” a propus data de 20 aprilie ca Zi Internațională a Presei Libere.
Pentru sărbătoarea de luni, Înaltul Reprezentant al UE a făcut publică o declarație oficială a acestei organizații internaționale, „Într-o perioadă în care acoperirea mediatică liberă și independentă este mai importantă ca niciodată, libertatea presei continuă să fie amenințată – se arată în declarație. Jurnaliștii se confruntă în continuare cu condiții de muncă dificile, cu presiuni financiare și politice tot mai mari, cu supraveghere, precum și cu violențe și pedepse cu închisoarea arbitrare atunci când exercită profesia. Potrivit Observatorului UNESCO, la nivel mondial, 76 de jurnaliști au fost uciși din 2020, în timp ce mulți alții au fost arestați, hărțuiți sau amenințați. Violența de gen îndreptată împotriva jurnalistelor reprezintă un motiv special de îngrijorare”.

Concluzia UE: libertatea presei înseamnă securitate pentru toți.

Și UZPR a propus, acum șase ani, celebrarea Zilei Ziaristului Român pe 28 iunie, dată la care, în 1883, Eminescu a fost scos abuziv din viața publică și băgat în cămașa de forță. Organizația consideră că „în România libertatea presei este asediată din exterior, de instituțiile care ar trebui să o apere (Parlamentul și Guvernul) și subminată din interior de (pseudo)jurnaliști”. Propunerea încă nu a fost legiferată de autorități.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri