Premiere cinematografice

Sfârșitul de săptămână vine cu noutăți mult așteptate de cinefili care au parte de aceasta dată de trei premiere. Prima, „Corgi: Cățeii Reginei” (The Queen’s Corgi 3D), este o producție animată în regia lui Ben Stassen.

„Cu ce ți-am mai greșit noi Doamne?” (Serial (bad) weddings 2 ) este o comedie cu Christian Clavier, Chantal Lauby și Ary Abittan în rolurile principale. Familiile Verneuil și Koffi revin la cinema în cea mai amuzantă comedie franțuzească!

Claude și Marie Verneuil au de a face cu o nouă situație. Cei patru gineri, Rachid, David, Chao și Charles au decis să părăsească Franța, împreună cu familiile lor, în încercarea de a-și găsi norocul în străinătate. Însă Claude și Marie vor face orice să-i oprească, neputându-și imagina viața departe de ei. Regia filmului îi aparține lui Philippe de Chauveron.



Surpriza cea mai mare în acest weekend vine din cinematografia românească, care ne propune comedia „Faci sau taci”, un film cu o distribuție impresionantă: Monica Bârlădeanu, Augustin Viziru, Levent Sali, Cătălin Cazacu, Codin Maticiuc, Diana Dumitrescu, Sandra Izbașa, Horia Brenciu, Gică Craioveanu ș.a. Filmul aduce în prim plan rețelele de traficanți de carne vie, care de această dată au căpătat proporții îngrijorătoare.

O grupare atipică, fără nume, fără identitate, activează în România și servește țările vecine. Nimic amuzant până aici. Dar atunci când câțiva funcționari români primesc vizita oficialilor din Spania și trebuie să pună la cale o misiune specială, iar spaniola lor constă în Hola, mamacita, Shakira, Pique, lucrurile se complică. În speranța că deja v-am stârnit curiozitatea, vă mai spunem doar că regia îi aparține lui Iura Luncașu.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"