Premiere cinematografice

Din nou bucurie pentru iubitorii de film. Nu mai puțin de patru premiere cinematografice țin capul de afiș în acest weekend.
De la producătorii vizionari James Cameron („Avatar”) și Robert Rodriguez („Sin City”), vine „Alita: Îngerul Războinic” (Alita: Battle Angel 3D). Producția este un film de acțiune, aventură dar și cu ceva picanterii romantice, avându-i în distribuție pe Rosa Salazar, Mahershala Ali și Jennifer Connelly.

Un film foarte așteptat a fost „Oh, Ramona!”, o peliculă ce urmărește transformarea lui Andrei dintr-un adolescent într-un adult care-și trăiește candid și autoironic prima poveste de dragoste, inocentă și neîmpărtășită, în alternanță cu a doua poveste, intensă și nebunească, incapabil să facă o alegere. Oh, Ramona! este rescrierea cinematografică a cărții lui Andrei Ciobanu „Suge-o, Ramona!”. „Oh, Ramona!” este o comedie romantică cu Bogdan Iancu și Aggy K. Adams în rolurile principale. Regia: Cristina Jacob.

Ultimele două premiere cinematografice sunt „Zi de naștere mortală 2”, un thriller plin de mister cu Jessica Rothe, Israel Broussard și Ruby Modine, în regia lui Christopher Landon, și „Marea Aventură Lego 2”, o animație plină de acțiune cu Jason Momoa, Margot Robbie și Alison Brie în distribuție, regia fiind asigurată de Mike Mitchell și Trisha Gum.



Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"