18 mai 2024
EconomiePortrete pe Linkedin: femeile de la Aerostar

Portrete pe Linkedin: femeile de la Aerostar

Compania Aerostar, din Bacău, face de 8 Martie, un cadou tuturor femeilor care se numără printre angajații ei. Acesta este o campanie de postări pe Linkedin a mai multor portrete ale femeilor de la Aerostar.

„Astăzi – scrie purtătoarea de cuvânt a companiei, Elena Costache -, din ce în ce mai multe femei aleg să lucreze in domeniul aviației. Pentru că suntem mândri de ele am decis să începem o nouă serie de postări, dedicate femeilor minunate care lucrează la Aerostar”. Prima postare este pentru Ramona.

„În timpul studiilor de licență la Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» – se scrie în postare -, Ramona a făcut practica la Aerostar, în domeniul electronic: «Am fost impresionată și am învățat foarte multe. Am interacționat cu oameni foarte buni, profesioniști; iar asta m-a ghidat să revin și să aplic pentru un post în companie».
Ramona s-a alăturat companiei Aerostar acum aproape 7 ani, iar astăzi ea este inspector inginer de mentenanță.



E pasionată de aviație și realizezi imediat că își iubește meseria din felul în care vorbește despre acest lucru. Unul dintre momentele remarcabile din cariera ei a fost «atunci când am dat primul avion la zbor, în calitate de inspector inginer de mentenanță, un moment încărcat de emoție, satisfacție și bucurie».

Ramona e o fire veselă și optimistă și încurajează fetele care vor să pornească pe acest drum al aviații: «Deși nu e un domeniu ușor, asta te face să performezi și să fii mândră de reușitele tale».”

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri