“Populism: o ideologie care consideră că societatea este compusă din două părți omogene și antagonice – „oamenii puri” și, respectiv, „elitele corupte” și care consideră că politica trebuie să fie o expresie a voinței generale a poporului”.
Definiția îi este atribuita Universității Helsinki, însă nici definiția de pe Wikipedia nu este foarte diferită: “Populismul este un stil politic de acțiune, care mobilizează un element alienat al populației împotriva unui guvern văzut ca fiind controlat de o elită de neatins, care acționează în numele propriilor interese. […] Populismul este ghidat de convingerea că obiectivele politice și sociale sunt realizate cel mai bine prin acțiunile directe ale maselor”.
Să deschidem ochii și să vedem ce se întâmplă în țară de ani de zile: o mică masă de politicieni se declară a fi unicii deținători ai adevărului absolut și declara că restul clasei politice este “impură” (sau coruptă) și cer sprijinul “poporului”.
Așa s-a întâmplat și la primul referendum de demitere al lui Băsescu, la alegerile prezidențiale din 2014, la manifestațiile de după Colectiv sau la recentele manifestații împotriva grațierii.
Problema este că împărțirea în „buni” și „răi” absoluți este un fals. Nu există alb și negru absolut nici în societate și nici în clasa politică.
Dar aceasta idee este foarte ușor de implantat în mentalul colectiv; naziștii, de exemplu, au aplicat-o cu succes maxim. Și nu întâmplător amintesc de naziști deoarece multe idei care se propagă în aceste zile aparțin acestui curent politic. Cum ar fi, de exemplu, ideea că o minoritate “pură” poate dicta unei majorități “impure” sau că nu trebuie să existe nici un fel de milă pentru cei condamnați deoarece aceștia trebuie să sufere.
Chiar și expresia „ciuma roșie” provine dintr-un cântec al SS numit „SS marschiert in Feindesland” – Marșul SS pe teritoriul inamic sau Teufelslied – Cântecul diavolului, în care se spune, la un moment dat: “Und stehen nun zum Kampf bereit, Gegen die rote Pest” – “Și acum suntem gata să luptăm împotriva ciumei roșii”.
Evident, dreptul de a protesta este un drept constituțional și nu poate fi interzis, chiar dacă ne-am învățat, în ultima perioadă, să o facem puțin în afara limitelor legale care spun că orice manifestatție trebuie să fie declarată și să aibă un organizator care să vegheze ca protestele să nu degenereze.
Totuși, nu am văzut proteste nici când s-a aflat că CSAȚ a emis dispoziții neconstituționale care introduceau serviciile secrete în Justiție, nici când guvernul Cioloș modifica prin ordonanță de urgență Codul Penal în mod netransparent, fără consultări și nici când șeful unui serviciu secret era trecut pe linie moartă după apariția unor acuzații de corupție.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
