Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău a organizat un turneu de fotbal dedicat Zilei Pompierilor din România, competiție la care au participat echipe reprezentând subunitățile inspectoratului.
După o serie de meciuri disputate într-un spirit de fair-play și colegialitate, trofeul competiției a fost câștigat de echipa Detașamentului de Pompieri Bacău. Pe locul al doilea s-a clasat echipa Reședinței Inspectoratului, iar locul al treilea a revenit echipei formate din pompierii Detașamentului Moinești și ai Gărzii de Intervenție Comănești.
La competiție au mai participat echipele Detașamentului de Pompieri Onești și Stației de Pompieri Podu Turcului.
Reprezentanții ISU Bacău au transmis felicitări tuturor participanților pentru implicare, spiritul de echipă și fair-play, precum și arbitrilor și susținătorilor prezenți la eveniment.
Potrivit organizatorilor, manifestarea sportivă a avut drept scop consolidarea relațiilor de colegialitate și promovarea unui stil de viață activ în rândul personalului operativ. Deși pe teren echipele au fost adversare, pompierii au subliniat că, în intervențiile operative, rămân aceeași echipă, unită de aceeași misiune de protejare a vieții și bunurilor cetățenilor.
Clasamentul final al competiției:
- Locul I – Detașamentul de Pompieri Bacău;
- Locul II – Reședința Inspectoratului;
- Locul III – Detașamentul de Pompieri Moinești și Garda de Intervenție Comănești.




















